Procesul dintre fostul manager al Spitalului Vulcan și Primărie va fi reluat după alegeri

 

Fostul manager a contestat un raport întocmit de o comisie de control a municipalității prin care a fost demisă de la conducerea unității medicale.

baleia

Dosarul în care Cristina Baleia cere anularea deciziei prin care a fost demisă se află pe rolul Tribunalului Hunedoara și are ca termen data de 9 iunie a.c. Fostul manager al Spitalului Municipal Vulcan cere anularea actului administrativ invocând o serie de nereguli care ar face decizia nulă. Fostul manager a anunţat imediat după ce a fost dată afară că nu i s-a dat posibilitatea să vadă procesul verbal pe baza căruia a fost demisă,  document întocmit de comisia de control numită de primar. Baleia a reclamat şi nereguli privind întrunirea Consiliului de Administraţie care a semnat decizia de înlocuire din funcţie, toate acestea fiind considerate abuzuri de fostul manager.

[slideshow_deploy id=’17217′]