Candidat la funcția de primar, dator la stat

Un candidat la fotoliul de primar, avocați, doctori, consilieri locali sau executori judecătorești. Sunt doar câteva profesii ale unor petroșăneni care sunt pe lista neagră a celor de la ANAF.

cetateanul ascuns

Statul are de recuperat sume importante de bani de la zeci de mii de persoane fizice. Numai la Petroșani sunt pe această listă peste 200 de persoane, iar printre acestea sunt nume sonore, precum cele ale unor consilieri locali, avocați sau medici. La Petrila sunt pe lista rău-platnicilor 166 de persoane. Cei mai puțini rău-platnici sunt la Uricani, numărul acestora fiind doar de 3. Aici pe lista celor care nu și-au plătit dările către stat se află și un actual consilier local. Tot pe lista celor care nu și-au plătit dările către ANAF se află și un prosper om de afaceri din Petrila, însă suma de recuperat este de 3.122 de lei. Pentru a nu afecta imaginea celor în cauză nu vom publica numele acestora.

[slideshow_deploy id=’30675′]



« (Știre anterioară)