Nu par să le pese de soarta propriului fiu

Micuțul de un an și șapte luni este căutat neîncetat de pompieri încă de joi, iar până acum nu s-a descoperit nici un semn ce ar putea indica locul unde s-ar afla. Părinții micuțului nu par prea interesați de soarta lui și salvatorii au fost uimiți de faptul că pe chipul lor nu se citește vreo remușcare.

copil strei

 

Alexandru Flavius Hoza, băiețelul de un an și 7 luni, din satul Galați, ar fi fost luat de apele Streiului și se presupune că trupul său a ajuns în barajul de la Subcetate. Copilul se juca împreună cu sora lui mai mare lângă malul apei, iar de la dispariția sa și până acum este căutat asiduu de către echipe formate din pompieri, jandarmi și polițiști. Dispariția sa a fost anunțată cu întârziere de familie iar faptul că părinții nu arătau foarte afectați de lipsa lui Alexandru, a uimit echipele de căutare și salvare. ”Nu sunt deloc afectați de faptul că băiețelul este mort dacă, într-adevăr, a căzut în Strei. În prima zi am crezut că li s-au administrat sedative de către colegii de la Ambulanța Hunedoara, însă am aflat că nu au vrut tratamentul, erau bine. Vineri ne-am dat seama că nu au remușcări, că sunt indiferenți. Cum poți sta tu ca părinte să-ți bei cafeaua și să fumezi în timp ce zeci de oameni îți caută disperați copilul. Abia sâmbătă au schițat un pic că sunt afectați și au venit cu noi la căutări. Doar vreo două ore, după aceea au dispărut și ne-au lăsat pe noi să căutăm”, spune unul dintre salvatorii care participă la misiunea de căutare a copilului. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă și fac cercetări cu privire la dispariția minorului, iar pentru că trupul neînsuflețit n-a fost încă găsit, l-au dat și în consemn la frontieră.

[slideshow_deploy id=’19869′]