Coliziune intre două mașini la Orăştie

Accident rutier la Orăştie, ieri la amiază, in jurul orei 16:20. Două mașini au intrat in coliziune, deoarece una dintre ele a fost lovită de cea din spate, pe motiv ca nu a păstrat distanta corespunzatoare.

accident-masini

„Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Orăştie, a condus un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Orăştie, însă din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă de siguranţă suficientă  faţă de autoturismul care rula în faţa sa,  condus de o femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Orăştie,  a intrat în coliziune cu acesta”, au declarat reprezentantii IPJ Hunedoara.

În urma impactului a  rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea uşoară a conducătoarei auto. În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

[slideshow_deploy id=’33296′]