Se caută diriginte de șantier pentru reabilitarea centurii

Municipalitatea Petroșani angajează o societate sau o persoană autorizată care să coordoneze lucrările de refacere a DN 66, pe o lungime de aproape 2 kilometri. Responsabilitățile dirigintelui de șantier sunt cele prevăzute în legislația în vigoare și trebuie să fie autorizat.

105

Contractul va fi semnat prin Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat din cadrul municipalității Petroșani.

Lucrările de reabilitare a DN 66, centura Petroșani, vor începe în scurt timp după ce în ecuația reabilitării a intervenit și Consiliul Județean Hunedoara, pentru că bugetul municipalității Petroșani nu are de unde să asigure toată finanțarea necesară refacerii drumului.

“Este necesar să fie reabilitat întreg tronsonul de drum. Din cauza lipsei fondurilor am decis să ne asociem doar pentru această zonă dintre benzinării și zona avion, pentru că este o zonă care nu poate fi ocolită de cei care tranzitează Petroșaniul. În următoarea ședință voi propune să suportăm jumătate din această sumă care este pentru reabilitarea a DN66”, a declarat Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Costurile pentru întreg proiectul de reabilitare a centurii Petroșaniului se ridică la 3 milioane de lei fără TVA, iar termenul de execuţie este de 4 luni.

[slideshow_deploy id=’27126′]