Moment istoric. După 20 de ani, Aninoasa are gaz!

Cel mai mic oraş din Valea Jiului, Aninoasa, are în sfârşit gaz metan, o investiţie demarată încă de acum 20 de ani.
În total este vorba despre 5,2 kilometri de conductă, la care se poate branşa oricine doreşte, iar pentru locuinţele aflate în proprietatea administraţiei publice locale cheltuiala până pe casa scării va fi suportată din bugetul local.
13335841_1208438375862968_8263085817998178511_n
„Am ajuns cu gazul până la Primărie. Am pus sub presiune conducta şi începând de astăzi avem gaz metan la Primărie şi toată lumea se poate branşa la reţea, începând de joi. Sunt 5,2 km de conductă. Investiţia s-a realizat din fonduri de la bugetul local. A trebuit să obţinem toate avizele din nou, să facem expertiza tehnică. Instalaţia este astfel dimensionată încât să suporte chiar şi extindere, astfel încât să se branşeze toată lumea”, a declarat primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca.
[slideshow_deploy id=’34454′]