Premiantul de sâmbătă: Un om emblematic pentru societatea comtemporană, Părintele Profesor Constantin Necula

După o pauză de aproape două luni de zile suntem în momentul în care anunțăm reluarea campaniei „Premianții fără premii”. Proiectul care a început în octombrie 2013 în centrul Devei se reia din acest weekend cu o nouă ediție, în cadrul căreia vom avea ocazia să ne întâlnim cu un om emblematic pentru societatea comtemporană. În cadrul acestui proiect, așa cum deja se cunoaște, se propun întâlniri publice pentru a onora oameni pe care-i prețuim și respectăm. Pentru sâmbăta aceasta avem bucuria de a primi vizita părintelui Constantin Necula.

 COPERTA copy

Într-o societate frământată de reașezarea valorilor morale, omul și preotul Constantin Necula este de departe un model în ceea ce privește modul în care ne raportăm unii la ceilalți. Modul în care înțelege să acționeze și transmite mesajele către public, temele abordate în conferințele pe care le susține și atitudinea publică face să arate lumii naturalețea ființei umane din spatele feței bisericești. Cu o activitate într-o biserică aparent anacronică, preotul Constantin Necula se străduiește și reușesște, spunem noi, să tragă semnașle de alarmă cu privire la activitatea bisericii din care face parte.

afis outdoor CN 01Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, s-a născut la 19.07.1970 la Brașov, fiind absolvent și doctor în teologie, din anul 2004, al acestei prestigioase facultăți precum și cadru didactic, la secția catehetică – omiletică, în cadrul aceleiași distinse școli teologice. A făcut studii de specializare la Padova și Versailles, cursuri de specializare în psihologie generală (1997–2000), în probleme legate de maltratarea copiilor (2000–2001), dependența de alcool și drog (2000) și altele.

Este autor a numeroase studii și articole, de asemenea co-autor al altor numeroase lucrări de specialitate, și nu în ultimul rând se află printre conferențiarii cei mai populari și îndrăgiți, susținând peste 150 de conferințe personale cu diverse teme în marile centre culturale ale țării cum ar fi: Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, București, Craiova, Brașov și altele.

Este omul care caută să „răscumpere vremea” pe care a primit-o ca dar de la Dumnezeu.
Este mereu prezent pe teren, între tinerii generației sale și a noastre, în școli și licee, între alcoolici ori teribiliști postmoderniști, fiind implicat într-o mulțime de acțiuni.

În urma tragediei de la Clubul „Colectiv” a ieșit în mijlocul protestatarilor și a declarant public faptul că ascultă muzică rock, că acest lucru nu este damnabil.

 

Pentru exemplul oferit, pentru întreaga strădanie a acestui om de a susține echilibrul într-o societate tot mai dinamică vă propunem să ne întâlnim cu el și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă. Sâmbătă, 11 iunie 2016, ora 11.00, domnul Constantin Necula vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

[slideshow_deploy id=’19869′]