Fonduri europene pentru eficiența energetică a clădirilor

Comunitățile pot beneficia de fonduri europene pentru eficiența energetică a clădirilor publice. Uniunea Europeană pune la dipoziția României peste 400 de milioane de euro.
euro1-1
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a anunțat că, în total, este vorba despre 439 de milioane de euro, bani care provin din Fondul european de dezvoltare regional. Suma este alocată eficienței energetice a clădirilor publice în cadrul Programului Operațional Regional. „41 de milioane de euro sunt prevăzute pentru București și regiunea Ilfov, iar 398 de milioane sunt puse la dispoziția celorlalte regiuni de dezvoltare. Sunt bani care pot fi folosiți în România pentru reabilitarea termică a tuturor clădirilor publice. Este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze și să utilizeze acești bani pentru perioada 2014-2020”, a declarat Corina Crețu.
Măsurile de sprijinire a eficienţei energetice la nivelul Uniunii Europene au dus la reducerea consumului cu 1438 GWh pe an, echivalent cu întregul consum de electricitate al Maltei în 2010. De asemenea, până la finalul anului 2013, emisiile de gaze cu efect de seră au fost reduse cu peste 826 kilotone pe an.
 [slideshow_deploy id=’27028′]