Comisarul Gărzii de Mediu Hunedoara acuzat de luare de mită, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a Voichiţei Joian,  comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Hunedoara, aceasta fiind acuzată de luare de mită.
download
În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că „în data de 30 mai 2016, inculpata Joian Voichița, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Hunedoara, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale (martor denunțător în cauză), suma de 1.000 lei.
Banii respectivi au fost pretinși de inculpată în legătură cu atribuțiile de serviciu, vizând un control efectuat de aceasta la societatea omului de afaceri, în data de 03 februarie 2016, finalizat fără a fi aplicată vreo sancțiune.
La data de 01 iunie 2016 inculpata Joian Voichița a fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la martorul denunțător suma de 1.000 lei, banii fiind găsiți asupra acesteia”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
[slideshow_deploy id=’24093′]