Dă cărţile pe faţă. Costel Avram recunoaşte că a pus umărul ca PNL să piardă alegerile

De aproximativ două luni, directorul SC ApaServ Valea Jiului, Costel Avram nu mai este membru al Partidului Naţional Liberal, în care a activat în ultimii patru ani. Acum, când încrâncenarea s-a mai disipat, iar rezultatele alegerilor s-au decantat Avram recunoaşte deschis că l-a durut când controversatul lider al PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, l-a înlăturat din funcţiile politice pe care le deţinea.

costel-avram

Fostul coordonator al organizaţiilor PNL din Valea Jiului nu a stat însă cu mâinile în sân, iar acum dă cărţile pe faţă: a ajutat ca PNL să piardă alegerile! Se poate spune că, în ultimii patru ani, Costel Avram s-a confundat cu liberalismul de la Petrila şi chiar din Valea Jiului, şi asta chiar dacă venea din PRM, cu o „haltă” pe la PSD. Avram este privit drept un apropiat al fostului preşedinte al PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, de la care spune că a avut ce învăţa, dar în „era Ţîmpău” a pierdut tot ce a construit în echipă.

De aproximativ două luni nu mai face parte din PNL şi nu mai vrea, cel puţin deocamdată, să se înscrie în altă formaţiune politică, chiar dacă s-a vehiculat trecerea lui la PSD. Are simpatii, e adevărat, are chiar prietenii, nu doar în PSD, ci şi în PNL, PRM sau în alte partide, dar spune „pas”, cel puţin acum, înregimentării într-un alt partid. „Am venit de la PRM şi am găsit acel ceva în Partidul Naţional Liberal, am putut să continui ce am început la PRM, dar a fost o experienţă frumoasă pentru mine. Nu ascund faptul că îmi pare rău, pentru că, dacă ar fi să analizez ceea ce am făcut în Organizaţia Petrila, am pus suflet şi e normal ca atunci când pleci să te doară. Mă doare, iar acum, după experienţa pe care am avut-o, am decis să nu mă înscriu în niciun partid politic. PNL a fost timp de patru ani”, spune Avram privind în urmă.

 

La Petrila a început de la zero, a găsit o organizaţie care aproape dispăruse şi care trebuia reconstruită pas cu pas. “Alegerile au arătat că nu au fost rezultatele la care se aşteptau şi am pornit totul de la zero. Am pornit încetul cu încetul şi am construit o organizaţie puternică, care poate nici în iunie 2016 nu ar fi avut rezultatele scontate, dar era o construcţie care putea să pună probleme mari în viitorul apropiat. Din păcate nu a fost să fie, dar eu vreau şi pe această cale să mulţumesc celor care au fost alături de mine în construcţia a ceea ce s-a dorit a fi Partidul Naţional Liberal la Petrila”, a declarat fostul preşedinte al liberalilor petrileni. Cine a săpat la temelia liberalismului? Costel Avram este convins că acesta este chiar Bogdan Ţîmpău, preşedintele PNL Hunedoara: “Pot să spun clar: dacă este cineva care a distrus PNL în Valea Jiului, acesta este Bogdan Ţîmpău. Sigur, a mai avut şi alţi „susţinători”, dar pot să vă spun că, cu echipa care începuse să se creeze, mai ales prin fapul că în organizaţiile din Valea Jiului nu se băga nimeni, puteam la ora aceasta să avem rezultate bune. Din păcate, însă, toate orgnizaţiile au fost „sparte”, iar rezultatul se vede. Conducătorii de la judeţ au distrus PNL în Valea Jiului, dar s-au distrus şi pe ei înşişi, fiindcă rezultatele sunt dezastruoase la nivelul organizaţiei liberale. Dacă îmi pare rău acum de cineva din PNL pe care l-am respectat, îl respect şi îl voi respecta întotdeauna, este primarul oraşului Călan, Adrian Iovănesc”, susţine Avram. Nu vrea să vorbească, cel puţin la acest moment, cu ce anume l-a deranjat pe Bogdan Ţîmpău de a fost, înlăturat, rand pe rand din toate funcţiile politice.

Se mulţumeşte să spună că “nu i-am cântat în strună şi nu am fost întotdeauna de acord cu deciziile lui. Eu consider că nu trebuie să fii întotdeauna de acord cu liderul, trebuie să-i spui şi când greşeşte. Rând pe rând mi-au luat funcţiile – cea de membru al Comitetului Judeţean Executiv, după aceea coordonator al PNL Valea Jiului – şi recunosc că m-a durut. Mi le-a luat el, Bogdan Ţîmpău, împreună cu Adrian David”. Iar ca rezultantă directă, Avram a “construit” în afara PNL şi a ajutat din plin ca PNL să piardă. O spune fără mânie, dar şi fără regrete faţă de cei doi conducători judeţeni ai liberalilor hunedoreni, despre care consideră că ar trebui să facă un pas în spate. “Chiar dacă nu mai sunt membru al vreunui partid politic, simpatii pot să am şi nu ascund faptul că am ajutat ca PNL să piardă! În rest, timpul va coace cireşele. Bogdan Ţîmpău nu are alura de lider. Lider al PNL a fost Mircea Ioan Moloţ. Liderul trebuie să fie ascultat, nicidecum nu trebuie să dicteze ce trebuie să facă ceilalţi. Mircea Ioan Moloţ s-a impus ca lider autoritar al PNL, iar eu am avut de învăţat de la el. Eu cred că ce au făcut cei care au condus organizaţia, cei care au avut hăţurile şi decizia, rezultatele alegerilor locale au arătat că au greşit şi încă foarte mult. S-au băgat în organizaţii, le-au distrus, iar rezultatul este pierderea alegerilor locale în judeţul Hunedoara. Mai devreme sau mai târziu, însă, le va da Dumnezeu ceea ce merită. Sigur, în momentul în care pierzi alegerile, trebuie să pleci dar, din păcate, datele pe care le am acum indică faptul că în continuare în PNL se fac jocuri în interior. Pot să vă spun că duşmanii sau inamicii PNL nu sunt cei de la PSD, ci sunt cei din interiorul PNL. Bogdan Ţîmpău a alimentat ura între membrii PNL, iar rezultatul este 5 iunie 2016. Cei care au pierdut alegerile, trebuie să plece. Oriunde s-a întâmplat aşa ceva. PNL trebuie să existe pe eşicherul politic şi trebuie să fie o alternativă la PSD”, este de părere Avram. Pe de altă parte, chiar dacă nu se înscrie în alt partid politic, Costel Avram nu vrea simpla postură de “chibiţ” şi spune că va ajuta pe oricine îi cere ajutorul şi va pune umărul să muncească pentru binele comunităţii.

A consemnat, Carmen Cosman – Preda

[slideshow_deploy id=’20328′]