Oprea le face cu ochiul liberalilor? Pentru ce negociază PNL cu UNPR!

PNL ar putea să meargă cu UNPR în alegerile parlamentare, iar acum se poartă negocieri asidue între liderii celor două formațiuni politice.
alianta
Gabriel Oprea, în prezent senator în Parlamentul României, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Oprea se identifică cu UNPR, chiar dacă la ora actuală formaţiunea politică este condusă de Valeriu Steriu. Ţinând cont de aceste aspecte, UNPR nu este cea mai fericită alegere de încheiere a unei alianţe electorale sau, cel puţin, nu la acest moment. Şi totuşi, PNL ar fi bătut palma tocmai cu UNPR, potrivit unei informaţii făcute publice la finele săptămânii trecute. Înţelegerea s-ar fi parafat după ce Biroul Permanent al PNL i-a mandatat pe cei doi co-președinții al liberalilor, Vasile Blaga și Alina Gorghiu, să înceapă negocieri pentru crearea unei platforme politice care să poată contracara PSD la alegerile parlamentare.
Potrivit informaţiilor, Valeriu Steriu a discutat cu Alina Gorghiu, iar în urma acestor negocieri PNL este de acord să ofere UNPR locuri eligibile pe lista PNL și portofolii în viitorul guvern.
În teritoriu, respectiv în judeţul Hunedoara, liderii politici ai celor două partide sunt destul de rezervaţi în declaraţii şi spun că mai multe vor putea spune în momentul în care decizia va fi una oficială.
„În urma şedinţei de Birou Politic Naţional, s-au mandatat cei doi copreşedinţi să negocieze cu oricine, în afară de PSD. E prematur să ne exprimăm acum, chiar e prematur. O să discutăm, în momentul în care va deveni oficială informaţia, în Biroul Politic Judeţean. Deciziile nu se comentează, se pun în aplicare”, a declarat Adrian David, preşedinte în exerciţiu al Consiliului Judeţean Hunedoara şi coordonatorul campaniei electorale a PNL la alegerile locale.
În schimb, preşedintele UNPR, senatorul Haralambie Vochiţoiu, a nuanţat.
 „Cum nu? Pe final, le-am livrat noi singurul primar de municipiu? Le-am livrat preşedintele CJ Hunedoara”, referindu-se la faptul că atât Tiberiu Iacob – Ridzi, cât şi Adrian David au fost mai întâi membri UNPR, înainte să treacă la PNL.
Pe de altă parte, Vochiţoiu a refuzat să facă și alte comentarii.
„Nu comentez în acest moment în niciun fel, pentru că aştept o decizie. Negocierile se duc între conducerile centrale. E adevărat, sunt consultat şi eu ca lider de grup, dar deocamdată nu sunt finalizate discuţiile şi nu aş vrea să comentez, tocmai pentru că domnul Steriu are libertatea totală de a negocia cea mai bună variantă în primul rand pentru români. Se discută încă, pentru că, până la urmă politica este un loc al negocierilor, al dialogului. La final, mă voi supune deciziei”, susține Vochițoiu.
[slideshow_deploy id=’27126′]