PNL Hunedoara, chemat în judecată de firma familiei fostului președinte al liberalilor hunedoreni

O sumă neonorată de la un contract de publicitate încheiat încă de pe vremea vechiului PDL a adus noul PNL în situația de a fi chemat în judecată. Acțiunea în instanță a fost formulată de Alexandra Tour, firma familiei fostului lider PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloț.
 sigla-pnl-sigla
Contractul a fost încheiat de  conducerea vechiului PDL, dar nu a fost onorat și au rămas de plată aproximativ 5.000 de lei, spun  surse apropiate societății adm inistrate de fiica fostului președinte PNL Hunedoara.  Cum PDL a fuzionat cu PNL și fizic nu mai există, nu mai poate fi nici chemat în judecată, așa că reprezentanții firmei Alexandra Tour au formulat acțiunea împotriva noului PNL, continuatorul de drept al activității politice a fostului PDL. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Deva, acțiunea fiind înregistrată săptămâna trecută.
[slideshow_deploy id=’19869′]