Violatorul din Petroșani- arestat preventiv

Recidivistul acuzat că a violat o tânără pe o străduță din centrul Petroșaniului va sta în următoarele 30 de zile în arest preventiv, au decis judecătorii din Valea Jiului. Koracsony Alin Adrian zis ”Moldoveanu” a contestat soluția Judecătoriei Petroșani și speră să fie pus în libertate de Tribunalul Hunedoara.

2404030

Recidivistul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de: tâlhărie calificată și viol. Polițiștii din Petroșani au reușit să dea de urma suspectului după corelarea mai multor dovezi, dar și pe baza probelor ADN. ”Tânăra violată a coborât din maxi-taxi în Piața Victoria din Petroșani și se îndrepta pe o străduță spre Gara CFR Petroșani. Individul a tras-o sub un pod și a abuzat de ea profitând de faptul că este un loc izolat. A fost identificat și pe baza probelor ADN, dar nu și-a recunoscut fapta. Este recidvist”, susțin surse din cadrul anchetei. Violatorul ar fi încercat să se spânzure, după ce polițiștii au pus cap la cap toate  probele și a văzut că pistele duc spre el. Bărbatul a mai fost condamnat pentru violarea unei minore de 12 ani.

[slideshow_deploy id=’17217′]



(Următoarea știre) »