miercuri, iunie 29th, 2016

 

Ziua Sportului la ”Nedeia vulcăneană”

Astăzi au avut loc, la Vulcan, competițiile sportive din cadrul ”Nedeii vulcănene”. La startul concursurilor de cros, role și biciclete s-au aliniat câteva sute de copii și tineri, dar și sportivi amatori din rândul adulților, care și-au disputat premiile puse la bătaie de către autoritățile administrației publice locale. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, secondat de viceprimarul Cristian Merișanu, dar și de câțiva dintre membri noului Consiliu local, au coordonat întreaga derulate a concursurilor care – cu excepția Cupei Nedeii Vulcănene la șah, găzduită de Școala nr. 1 Teodora Lucaciu  –CItește mai departe


Mircea Ioan Moloț, noul președinte ALDE Hunedoara

Mircea Ioan Moloț, fostul lider al liberalilor hunedoreni și fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara, este, de astăzi, noul președinte al ALDE Hunedoara. Ziarul Hunedoreanului, publicație apropiată de familia ex-președintelui CJ Hunedoara, a anunțat că Mircea Ioan Moloț a confirmat oficial că este președinte al organizației județene Hunedoara a Alianței Liberalilor și Democraților din România (ALDE). [slideshow_deploy id=’20328′]


Ajutoare umanitare pentru sinistrații din cartierul petroșănean Bosnea

Nu mai puțin de 60 de familii din cartierul Bosnea, una dintre cele mai afectate zone din Petroşani, în urma grindinei, ploilor și inundațiilor din 18-19 iunie 2016,  au primit, în cursul zilei de ieri,vizita voluntarilor de la Crucea Roșie Petroșani, cărora li s-au alăturat și alte alți oameni de suflet Costel Avram (președintele Asociației Rosa Multiflora), dr. Octavian Popescu-Fuchs (șeful DSV Petroșani), prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (rectorul Universități din Petroșani), consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, consilierul local Lavinia Elena Grigoriu și mulți alți oameni de bine. Aceștia au distribuit celorCItește mai departe


A început distribuţia alimentelor europene

  Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Petroşani a început, de miercuri, distribuţia alimentelor europene. Acestea vor fi distribuite anumitor categorii sociale, după un calendar prestabilit.   „Ieri le-am primit, astăzi a început distribuirea lor. În total sunt 3880 de beneficiari. Se distrubuie două cutii de alimente, iar fiecare cutie conţine: făină albă – 1kg, mălai – 1 kg, paste făinoase – 400 g, ulei – 1 l, zahăr – 1 kg, o cutie de carne de vită de 300 g, pateu de ficat de porc – 200g, orezCItește mai departe


Cod roșu de inundații! Pompierii hunedoreni intervin în sprijinul colegilor lor

Mai mulți militari din cadrul ISU Hunedoara sunt detașați în județul Timiș, unde intervin la inundațiile care au lovit regiunea. Pericolul este în continuare foarte ridicat, Administraţia Bazinală de Apă Banat anunțând în acestă dimineaţă, cod roşu de inundaţii pe Bârzava. Popmpierii lucrează pentru supraînălţarea şi consolidarea digurilor din mai multe localităţi aflate pe cursul acestui râu. Codul roşu de inundaţii este valabil până la ora 16. Conform ISU Banat, 75 de subofiţeri şi un ofiţer au consolidat digurile din Gătaia şi Sculia cu ajutorul a 2.000 de saci deCItește mai departe


Plângeri penale pentru denunţarea unilaterală a CCM-ului de la CEH

Se pregătesc plângeri penale pentru cei care au denunţat unilateral CCM-ul minerilor şi energeticienilor, respectiv adminsitratorul judiciar al CEH, administratorul special, dar şi directorul companiei energetice hunedorene.   Cristian Iştoc, liderul Departamentului Energetic din cadrul Sindicatului Muntele și vicepreședinte în cadrul Federației Naționale Mine Energie, a făcut un apel la toţi angajaţii care simt pe propria piele abuzurile celor care au denunţat ilegal Contractul Colectiv de Muncă să formuleze plângeri penale pentru abuz în serviciu la adresa acestora. Iştoc spune că este vorba despre directorul general al Complexului Energetic Hunedoara,CItește mai departe


Aproape tot parcul auto al Poliției Petroșani a fost afectat de grindină

  Nu mai puțin de 16 autovehicule aflate în dotarea structurilor Poliției Municipiului Petroșani au fost avariate de ploaia cu grindină care a lovit Valea Jiului. Două dintre mașini sunt indisponibilizate după ce parbrizul le-a fost spart de bucățile de gheață în timp ce restul au avarii care nu împiedică utilizarea lor în misiuni. Flota auto a Poliției Petroșani este asigurată astfel că autoturismele vor fi reparate. Pe de altă parte, chiar și în aceste condiții, capacitatea de intervenție nu este afectată precizează subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt alCItește mai departe


Restricții de apă, joi, în Lupeni și Brad

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţa restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi,  30.06.2016 in oraşul: –  Lupeni– intre orele 09.00 – 16.00. Zona afectată: Cartier Bărbăteni. Motivul restrictiei: reconfigurare branşament bl. 86, str. Bărbăteni. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani  işi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeşte pentru întelegere.   Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani  Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Brad, in data de 30.06.2016 intre orele 11:45 – 13:45 pe strada General Vasile Milea, blocurile: C7, C8, C9, C10, , A10, B5, B6, B7CItește mai departe


Lucrări reluate pentru introducerea gazului metan, la Lupeni

  Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, informează că lucrările de introducere a gazului metan au fost reluate. Potrivit edilului, lucrarea este una de mare anvergură având în vedere că trebuie executate subtraversări. “Au început lucrările de infiinţarea a două puncte de distribuţie care închid inelul conductelor prin care se furnizează gaz metan în Lupeni, acestea asigurând alimentarea cu gaz fără întreruperi şi introducere a gazului metan în cele două blocuri de lângă EM Lupeni, lucrări cu grad mare de dificultate întrucât conductele trec pe sub sosea şi calea ferată”,  spuneCItește mai departe


Sărbătoare Mare astăzi Sf. Petru şi Pavel. Ce nu ai voie să faci?

Petru şi Pavel 2016. Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe 29 iunie, dupa o perioada de post, care variaza ca durata, in functie de data Sfintelor Pastilor. Anul acesta, postul a durat doua zile. Sf. Petru şi Pavel 2016. Sfantul Apostol Petru – fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar seCItește mai departe


Cum știi dacă ai carență de fier. Nu ignora aceste semne!

Fierul are un rol important în transportul oxigenului în sânge, fapt care este esenţial în furnizarea energiei necesare pentru întreaga zi. Atunci când există o deficienţă de fier  în organism apar simptome pe care nu trebuie să le ignori! Iată semnele deficienței de fier, de care trebuie să ții cont! Mergi la medic dacă: Te simţi mereu obosit – Cel mai comun simptom al carenţei de fier este oboseala, combinată cu o stare de iritabilitate şi lipsă de concentrare. De asemenea, dacă te simţi epuizat şi ai tenul şi tegumenteleCItește mai departe


Când primesc petrilenii pachetele comunitare?

Pachete comunitare au sosit, iar direcţiile de asistenţă socială au stabilit programul de distribuire a alimentelor. Astfel, la Petrila au fost stabilite zilele în care beneficiarii vor putea să îşi ridice pachetele. Luni între orele 8 – 13.30: şomerii indemnizaţi în cuantum de până la 450 lei inclusiv şi şomerii neindemnizaţi Marţi între orele 8 – 13.30: beneficiarii de venit minim garantat şi alocaţie pentru susţinerea familiei Miercuri între orele 8 – 13.30: pensionarii cu pensii sub 450 de lei Joi între orele 8 – 13.30: persoanele cu handicap gravCItește mai departe


Dosar penal pentru un șofer din Hunedoara, prins băut la volan

 S-a urcat la volan amețit de alcool, fără să țină cont de ce i se poate întâmpla. Poliţiştii hunedoreni au depistat marți seară un bărbat de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe  strada Ștrandului, din municipiul Hunedoara, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care șoferul s-a ales cu dosar penal. [slideshow_deploy id=’24093′]


Clujul va fi legat de Sibiu şi Deva. Autostrada Sebeş-Turda primeşte în sfârşit autorizaţiile

Autorizaţiile de construire pentru 26 de kilometri din autostrada Sebeş-Turda au fost emise, marţi. După finalizarea lucrărilor la autostrada Sebeş-Turda, Clujul va fi legat de Sibiu şi Deva prin autostradă. Anunţul a fost făcut de Cătălin Drulă, consilier al premierului Dacian Cioloş pe probleme de infrastructură. Acesta a prezentat şi o scurtă recapitulare a proiectului autostrăzii Sebeş-Turda: lungimea autostrăzii este de 70 de kilometri, iar ordinele de începere pentru aceste proiecte au fost date în 20 mai 2014 pentru 41 de kilometri şi în 2 decembrie 2014 pentru ceilalţi 29CItește mai departe


Alocația de susținere a familiei nu va mai fi condiționată de plata taxelor și impozitelor locale

Acordarea alocației pentru susținerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreținere, nu va mai fi condiționată de plata impozitelor și taxelor locale pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, a stabilit Guvernul printr-o Ordonanță de Urgență adoptată ieri de Guvern. Potrivit legislației în vigoare, familiile care beneficiază de alocația de susținere au obligația achitării taxelor și impozitelor locale până la 31 martie a fiecărui an, în caz contrar fiind suspendată plata acesteia. Începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii beneficiare a fostCItește mai departe


Petroșani. Se caută coordonator pentru investițiile din școli

  Direcția Administrarea Domeniului Public Privat din cadrul Primăriei Petroșani are nevoie de un diriginte pentru proiectul de realizare a investițiilor legate de utilarea școlilor cu centrale termice pe gaz. Instituția a lansat oferta privind achiziționarea serviciilor de dirigenție pentru obiectivul de investiții “Lucrări de construcții puncte, centrale și retele termice pe gaze naturale pentru Școala gimnazială nr.1, I.G.Duca – sediu nou”, iar cei interesați își vor putea depune ofertele. DADPP a calculat costul serviciilor de dirigenţie la 1.214,70 lei fără TVA. Participanţii trebuie să deţină mai multe documente cumCItește mai departe


Consultare publică pentru Zilele Municipiului Lupeni

Cristian Resmeriță, proaspăt învestit în funcția de primar al municipiului Lupeni, a decis să consulte populația în proiectele de interes care îi vizează direct.   De data aceasta, Cristian Resmeriță vrea să știe dacă locuitorii din Lupeni își doresc să petreacă de Zilele Municipiului. „Voi consulta populaţia municipiului Lupeni în anumite probleme pe care le consider importante.Doriți să organizăm Zilele Municipiului Lupeni? Aştept răspunsul dvs.”, este mesajul lansat pe un site de socializare de noul primar al Lupeniului. Dacă reacțiile vor fi pozitive, atunci sărbătoarea va fi organizată de administrațiaCItește mai departe


Câți bani s-au alocat pentru turism?

Trei domenii schiabile ar fi trebuit să se dezvolte în Valea Jiului, la Petroșani, Vulcan și Lupeni. Proiectele au fost începute cu ani în urmă, au fost alocate și fonduri, dar insuficiente. Reprezentanții Ministerului Economiei arată, defalcat cât a primit fiecare primărie. “Consiliul Local Petroşani în implementarea proiectului “schi în România, municipiul Petroşani”, începând cu anul 2009. până în prezent, Autoritatea Naţională pentru Turism a plătit către Consiliul Local Petroşani, în conformitate cu actele normative în vigoare la momentele respective şi al contractelor dintre fostul Minister al Dezvoltării Regionale şiCItește mai departe


Incredibil. De ce a pierdut Adrian Jurca procesul cu Petre Nica

A contestat executarea, dar a uitat să-și tibreze acțiunea și a pierdut! Este situația în care se află Sindicatul „Noroc Bun”, condus de Adrian Jurca, care poate fi executat silit de Sindicatul „Muntele. Tribunalul Hunedoara a anulat, ca netimbrat, apelul civil declarat de contestatorul Sindicatul „Noroc Bun”, împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Petroşani prin care s-a dat undă verde la executare. La Petroșani, magistrații au analizat tot o contestație formulată de „Noroc Bun”, dar prea târziu, dincolo de termenul legal. „Obligă contestatoarea la plata către intimată (n.r. Sindicatul Muntele) aCItește mai departe


Astăzi se judecă insolvenţa SNÎMVJ

Un creditor al societãtii care se ocupã de închiderea minelor neviabile din Valea Jiului cere instantei declararea insolventei SNÎMVJ. Astfel, la Tribunalul Hunedoara se judecă, astăzi, cererea de intrare în insolvenţă a Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. AXIS CORPORATE SECURITY SRL cere insolventa SNÎMVJ. Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului se confruntã cu dificultãti financiare tocmai din cauza Complexului Energetic Hunedoara. CEH nu a reusit sã achite, în totalitate, cãrbunele furnizat de minele neviabile din cadrul SNÎMVJ. Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului susţin căCItește mai departe