Apa Serv deschide calea dialogului cu asociațiile de proprietari, sub medierea autorităților locale

Pentru că situațiile în care, din pricina unor rău-platnici, Apa Serv Valea Jiului a fost nevoită, nu de puține ori, să aplice măsuri punitive extreme împotriva asociațiilor de proprietari, cu consecințe și asupra abonaților care nu înregistrează datorii pentru facturile la apă și canalizare, mai persistă încă, operatorul regional Apa Serv dorește să găsească soluții pentru a evita, pe viitor, aplicarea de sancțiuni radicale.

13599110_1254700551216293_983195837_n

În acest sens, în cursul zilei de astăzi, 6 iulie 2016, la Vulcan şi la Petroşani, au avut loc întâlniri între reprezentanţii  Apa Serv Valea Jiului, cei ai asociaţiilor de proprietari din cele două municipiii din Valea Jiului, precum și ai  administratiilor locale de la Vulcan şi Petroşani.

Din partea Apa Serv au participat directorul general Costel Avram, şeful departamentului producţie, Cristian Ionică, şeful departamentului exploatare Florin Donisa, dar și alți specialiști de la serviciul comercial, control şi recuperare creanţe. Din partea asociaţiilor de proprietari, la acestă întâlnire au fost prezenți presedinţii şi administratorii acestora, în timp ce, din partea autorităților publice locale au participat, la Petroșani, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi viceprimarul Florin Nicolae, iar la Vulcan, reprezentatantul biroului care coordonează şi îndrumă activiatea asociaţilor de proprietari.

Potrivit directorului general al Apa Serv, Costel Avram, scopul acestor întaliniri a fost generat de găsirea unor soluţii comune cu privire la  recuperarea debitelor asociaţilor de proprietari şi greutaţile cu care se confruntă  în fiecare luna în această direcție, pentru a se evita debranşarea acestora de la reţeaua publică de apă potabilă. ”Am convenit că asociaţiile, împreună cu operatorul de apă, vor face front comun pentru identificarea și aplicarea tututuror măsurilor legale pentru a recupera debitele restante, punând la dispoziția operatorului toate situaţiile pentru a fi puse în aplicare. Prin reperzentaţii biroului de recuperare creanţe si prin cei de la control Apa  Serv este deschisă la sesiszările venite de la toate asociaţiile de proprietari, dorind să ajute, pe cât posibil, la rezolvarea acestora”, explică directorul general ASVJ, Costel Avram.

13621922_1254700607882954_708269913_o

Prezent la discuțiile de astăzi, primarul municipiului Petroșani se declară, la rândul său, mulțumit de modul în care cele două părți, Apa Serv și, respectiv Asociațiile de proprietari au arătat disponibilitate în rezolvarea acestor situații. ”Noi, Primăria nu avem atribuții în gestionarea situațiilor care au apărut odată cu înregistrarea restanțelor de plată de către asociații și decizia celor de la Apa Serv de a aplica măsuri de constângere până la debranarea unor scări de bloc, dar ca mediatori ai unei înțelegeri între cele două părți, am avut astăzi plăcuta surpriză să văd că există abordări serioase ale acestei probleme. Vreau chiar să-i felicit pe reprezentanții asociațiilor de proprietari care au demonstrat că-și doresc găsirea unor soluții corecte la problemele care au apărut în ceea ce privește chestiunea alimentării cu apă potabilă și care dovedesc un real simț civic în administrarea activității asociațiilor de proprietari. Sper ca, împreună cu cei de la Apa Serv, să putem găsi soluții astfel încât atunci când se aplică sancțiuni cu restricționarea accesului la apă, cei afectați să fie numai acei cetățeni rău-platnici, pentru că nu este corect ca de pe urma acestora, să aibă de suferit și oameni care plătesc constant facturile pentru utilități”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

[slideshow_deploy id=’19869′]