marți, iulie 12th, 2016

 

Un singur administrator special la CEH

  Complexul Energetic Hunedoara are administrator special. Deși zilele trecute se vehicula faptul că ar urma să fie numiți doi administratori speciali, astăzi, s-a decis că un singur administrator special este suficient. Astfel, Bogdan Stănescu este noul administrator special al Complexului Energetic Hunedoara. Acesta este director în Ministerul Energiei. Bogdan Nicolae Codruţ Stănescu, propus de Ministrul Energiei pentru funcţia de administrator special al Complexului Energetic Hunedoara, are experienţă în domeniul insolvenţei companiilor de stat. Acesta  a lucrat din luna iunie a anului 2010 la BNR, el fiind consilier al viceguvernatoruluiCItește mai departe


Incendiu în piața centrală din Petroșani

Mai multe spații comerciale au fost cuprinse de flăcări, în această după-amiază în piața centrală din Petroșani. La fața locului se află pompierii care încearcă să lichideze incendiul astfel încât acesta să nu se extindă și la celelalte magazine. Revenim cu detalii [slideshow_deploy id=’20328′]


Procesul ex-directorului CEH, Emil Floruț, se mută de la Tribunal la Judecătorie

 Tribunalul Bihor nu are competență să judece dosarul în care ex-directorul Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruț, a contestat decizia de concediere. Procesul va ajunge la Judecătoria Oradea, au decis marți magistrații. „Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta FLORUŢ EMIL în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA în favoarea Judecătoriei Oradea. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 12.07.2016”, se arată în dispozitivul sentinței. Emil Floruţ a fost revocat din funcţia de director generalCItește mai departe


Traian Băsescu ”înghite” UNPR-ul

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a anunțat marți că Partidul Mișcarea Populară va funziona cu UNPR. ”Am finalizat un proces de negociere, care durează de două săptămâni, un proces de fuziune între Mișcarea Populară și UNPR. (…) O fuziune va avea loc miercuri. Miercuri, săptămâna viitoare, vom avea fiecare congresele de fuziune. Noul partid se va numi Partidul Mișcarea Populară”, a declarat liderul PMP Traian Băsescu. [slideshow_deploy id=’17217′]


Cine este noul administrator special al CEH

Bogdan Nicolae Codruţ Stănescu este noul administrator special al Complexului Energetic Hunedoara. Deciyia as fost luată de AGA, iar din momentul numirii administratorului special a fost dizolvat și Consiliul de Administrație ale CEH. Nicolae Bogdan Codruț Stănescu este  directorul DGPAPSE din Ministerul Energiei și a făcut parte, anul trecut, dintre reprezentanții statului la CEH. Stănescu a fost și administrator special al Hidroelectrica, dar și reprezentant al statului la Complexul Energetic Oltenia și Oltchim. Înainte de a ajunge la Oltchim a lucrat la BNR, el fiind consilier al viceguvernatorului Bogdan Olteanu.CItește mai departe


Petrileanul care și-a sechestrat și violat iubita rămâne în arest la domiciliu

Judecătorii petroșăneni au decis, ieri, să prelungească arestul la domiciliu în cazul individului de 27 de ani, din Petrila, acuzat de viol, lipsire de libertate și lovire. Duma Ioan Daniel a fost trimis în judecată după ce procurorii și polițiștii au stabilit că și-a sechestrat iubita în vârstă de 17 ani, a bătut-o și violat-o pe fondul unei crize de gelozie. Individul, pe timpul nopții, o ținea captivă pe minoră la locuința sa din Petrila și ziua o ducea cu autoturismul în zona Cheile Roșia unde abuza de ea. ACItește mai departe


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL ECONOMIC „HERMES” PETROȘANI

REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL ECONOMIC „HERMES” PETROȘANI


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROȘANI

REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” PETROȘANI


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA” PETROȘANI

REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL TEHNIC „DIMITRIE LEONIDA” PETROȘANI


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / LICEUL TEHNOLOGIC LUPENI


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / LICEUL TEHNOLOGIC „RETEZAT” URICANI

REZULTATE BACALAUREAT 2016 / LICEUL TEHNOLOGIC „RETEZAT” URICANI


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL TEHNIC „MIHAI VITEAZU” VULCAN

REZULTATE BACALAUREAT 2016 / COLEGIUL TEHNIC „MIHAI VITEAZU” VULCAN


REZULTATE BACALAUREAT 2016 / LICEUL TEORETIC „MIRCEA ELIADE” LUPENI

REZULTATE BACALAUREAT 2016 / LICEUL TEORETIC „MIRCEA ELIADE” LUPENI


Rezultate Bacalaureat Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani

Rezultate Bacalaureat Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani


ANAF-ul bătut de fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani

Inspectorii fiscali care, în luna februarie a acestui an, au aplicat amenzi pe bandă rulantă în Staţiunea Straja, au fost învinşi în instanţă de Valentin Popescu, fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani.PFA-ul deţinut de acesta în Straja a fost amendat în urma controlului de amploare din luna februarie, dar sancţiunile au fost înlăturate. Sentinţa nu este definitivă.     Popescu Valentin a rămas, potrivit sentinţei judecătorilor din Petroşani, doar cu un avertisment. Instanţa a dispus înlăturarea contravenţiilor, dar şi restituirea sumei de bani confiscate în urma controlului şi chiar a amenziiCItește mai departe


Criza gunoiului cere demisii

Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, cere demisia lui Ioan Prip, directorul de la ADI Deșeuri. Solicitarea lui Resmeriță vine pe fondul crizei gunoiului menajer.  “In perioada de când sunt primar am făcut eforturi şi   serviciul de colectare a gunoiului menajer s-a imbunătăţit, am găsit soluţii pentru ca populaţia municipiului Lupeni să nu plătească aceste servicii pentru perioada martie -septembrie 2016, însă în acest moment ne confruntăm cu problema depozitării gunoiului menajer”, a declarat Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni. Resmeriță îl acuză pe Prip de gestionarea defectuasă a acestui sistem.CItește mai departe


Record negativ. Niciun absolvent de la Apollonius nu a luat Bacalaureatul

Niciunul dintre cei care au absolvit Liceul Tehnologic Apollonius din Petroşani nu a reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat din acest an. Au fost 11 înscrişi în examenul de Bacalaureat, însă doi nu s-au prezentat. Cea mai mare medie obţinută a fost de 5,83, însă ar fi fost nevoie de media 6 pentru a  fi declarat admis. La polul opus se situează Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ecaterina Prislop, unde toşi candidaţii au promovat examenul. Mediile au fost cuprinse între 9.21 şi 6.51. În total, la Prislop au intrat în examenCItește mai departe


Accident de muncă, grav, în Parâng

  Un grav accident de muncă a avut loc, astăzi, în masivul Parâmg. Un angajat al SPADPP care deservea telescaunul a căzut de pe un stâlp. Muncitorul a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Craiova. Bărbatul de peste 30 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD chiar din munte, din zona pilonului 17. “Bărbatul a căzut de o înălțime de aproximativ 4 metri. Are leziuni interne, fractură maleolă dreaptă și fractură la brațul stâng. A fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Craiova”, spun surseCItește mai departe


Un singur 10 la examenul de bacalaureat

  La nivelul judeţului Hunedoara există, înaintea contestaţiilor, o singură medie de 10. Aceasta îi aparţine absolventei Miruna Călina Baicu de la Colegiul Naţional Decebal din Deva. Tot la Colegiul Naţional Decebal din Deva merge şi cea de-a doua medie de pe judeţ. 9.98 a reuşit să obţină Anca Sălăgean. A treia medie pe judeţ ajunge la Colegiul NaȚional „Iancu de Hunedoara”.  Tereza Maria David a obţinut media 9.96 la examenul de bacalaureat. Şi anul acesta, elevii din Valea Jiului se menţin în topul celor mai absolvenţi de liceu. LoculCItește mai departe


Zonele turistice din Valea Jiului, posibilele alternative la minerit, sunt inexistente pentru organizaţiile sau revistele de profil!

 O zonă mirifică, cu un potenţial turistic extraordinar. Aşa este descrisă, în general Valea Jiului, mai ales de către guvernanţi – indiferent de culoarea lor politică, şi în special atunci când vine vorba despre alternativa la minerit.   Despre turismul din Valea Jiului se vorbeşte de zeci de ani ca alternativa la activitatea extractivă. Se spune că, chiar dacă nu în totalitate, turismul poate prelua din forţa de muncă disponibilizată din domeniul minier. În Valea Jiului există trei staţiuni montane – Parâng, Pasul Vâlcan şi Straja – care au beneficiatCItește mai departe


Miercuri și joi, sistări de apă în mai multe localități din județul Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile din data de 13.07.2016 ora 22:00, până in data de 14.07.2016 ora 05:00, in localitățile Simeria, Uroi, Cărpiniș, Săulești, pentru deviere rețea apă DN600 . Din cauza reducerii debitului de apă la sursa de apă Hărău, furnizarea apei în comună se va face dupa cum urmează: -în data de  12.07.2016 se va furniza în Bârsău și Hărău-parțial (de la poliție până la drumul județean); -în data de 13.07.2016 se va furniza în Chimindia, Banpotoc și Hărău-parțial (de la poliție până la drumul județean); -în dataCItește mai departe


Suspiciuni de ”turism electoral” în două comune hunedorene

  Un raport de monitorizare a alegerilor locale din iunie a.c, realizat de Expert Forum cu privire la potențiala migrație a alegătorilor, care au obținut vize de reședință sau domicilii noi, în perioada aprilie — iunie 2016, arată că în două localități hunedorene a crescut numărul locuitorilor. Nu oricum ci cu 25 de procente, ceea ce ar putea ridica suspiciuni. Astfel, comuna Bunila a înregistrat o creștere cu 25 la sută a numărului de locuitori în preajma alegerilor, iar Bulzeștii de Sus tot din județul Hunedoara a avut o creștereCItește mai departe


Audit intern la primăriile cu primari noi

  Vor să ştie ce moştenire au primit şi din acest motiv cer audit intern. Este vorba despre primarii nou instalați în funcții.   O situație specială este în municipiul Lupeni, unde actualul primar, Cornel Cristian Resmeriță, este nimeni altul decât fiul fostului primar, Cornel Resmeriță. Oricine ar putea crede că în familie se merge pe încredere, mai ales că, până la urmă, politica și administrația s-au deprins în familie. Nici vorbă despre așa ceva, spune Cristian Resmeriță, care a precizat că a comandat un audit financiar imediat după instalareaCItește mai departe


S-a modificat ora de afişare a rezultatelor de la BAC

  Ministerul Educaţiei anunţă că s-a modificat ora la care vor fi afişate rezultatele examenului de bacalaureat. Aşteptarea candidaţilor, dar şi a părinţilor va fi mai scurtă şi asta pentru că notele vor fi afişate la ora 13, şi nu 16 aşa cum au anunţat iniţial cei de la minister. “Publicăm rezultatele la Bacalaureat, înainte de contestații, la ora 13.00 pe website-ul https://bacalaureat.edu.ro/. Fiecare centru de examen va afișa rezultatele și la aviziere, începând cu aceeași oră”,  scriu pe pagina de Facebook, cei de la Ministerul Educaţiei. [slideshow_deploy id=’30675′]  


80 de lei/mc de gunoi depozitat la Deva

  Începând de vineri, groapa de gunoi de la Vulcan nu va mai putea primi deşeurile din Valea Jiului. Acum, primarii caută soluţii urgente, astfel încât mizeriile să nu rămână lângă containere până ce va fi rezolvată problema staţiei temporare de la Petroşani. În ceea ce priveşte municipalitatea de la Petroşani au fost identificate două locaţii unde ar putea fi transportat gunoiul, însă deocamdată doar una a fost făcută publică. “Joi vom avea o şedinţă de Consiliu prin care vom aproba tarifele pentru a depune la deponeul de la DevaCItește mai departe


Top 5 al celor mai frumoase plaje din Europa

Fiecare visăm să ne petrecem concediul într-o stațiune de vis sau pe o plajă plină de superlative. Experții au alcătuit un top 5 al celor mai frumoase plaje din Europa, plaje care sunt în stare să îți taie respirația sau să te facă să te simți în al noulea cer atunci când ești pe nisipul lor fîn sau înoți în valurile line ale mării. Începem așadar topul cu : 1. Spiaggia Dei Conigli ( Plaja Iepurilor), Lampedusa-Italia Această frumoasă plajă este situată în insula Lampedusa, care se află în apropiereaCItește mai departe


Zilele societăţii civile – viitorul începe astăzi

Municipalitatea de la Petroşani a câştigat un proiect european. Acesta se adresează societăţii civile din Petroşani, dar şi celei din oraşele înfrăţite. “Am câştigat un proiect cu finanţare europeană. Proiectul are legătură cu societatea civilă de la Petroşani, dar şi cu celelalte oraşe cu care noi suntem înfrăţiţi”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi,  primarul municipiului Petroşani. Proiectul are o valoare de 16.500 de euro, iar acesta se va derula în perioada 27 septembie – 2 octombrie. Vor avea loc diferite activităţi în care se doreşte implicarea a cel puţin 1000CItește mai departe


Lege promulgată: Pensia anticipată parţială va fi calculată în baza unor noi reguli

Diminuarea cuantumului pensiei anticipate parţiale va fi calculată în funcţie de anii munciţi în plus faţă de stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, conform unui proiect de act normativ care a fost promulgat recent de către preşedintele României. În prezent, diminuarea pensiei anticipate parţiale se face cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, fără a fi luaţi în considerare anii ce depăşesc stagiul complet. În afară de această propunere legislativă, şeful statului mai are pe masă două acte ce vizează pensionarii. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemulCItește mai departe


Grevă și în primăriile din Valea Jiului

Este adevărat că la protest nu vor participa toți funcționarii primăriilor celor șase localități din Valea Jiului, astfel că activitatea instituțiilor nu va fi prea tare afectată. Greva generală anunțată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie vine ca urmare a eșecului la negocierile cu Ministerul Muncii FNSA a anunţat grevă  grevă generală pentru ziua de marţi, cu întreruperea activităţii pe durata întregului program de lucru. Sindicaliştii susţin că, după ce au convenit cu oficialii de la Ministerul Muncii norma de hrană şi tichetele de vacanţă şi o anumită creştereCItește mai departe


Învață cum să slăbească mâncând

Sute de copii din întreaga țară sunt așteptați în stațiunea montană Straja. Este vorba de copiii supraponderali care vor învăţa cum să scadă în greutate mâncând sănătos. “In 2016 in stațiunea Straja din județul Hunedoara vom desfăsura editiile 6 si 7 a “taberei de sănătate” pentru copiii supraponderali. Obiectivul nostru este să-i ajutăm pe copii să slăbească simțindu-se bine, făcându-si prieteni si câstigând incredere in ei. Noi nu vom face din obezitate o problemă mai mare decât este, iar slăbirea nu inseamnă o dietă lipsită de gust si consistență. GătimCItește mai departe


Premianții fără premii/ Omul de televiziune,Carmen Avram

Campania „Premianții fără premii” continuă să propună un mod constructive și util de a ne privi unii pe ceilalți. Am spus de fiecare data că redescoperirea spațiului public care să fie un liant este demnă de cause frumoase, iar dacă acest lucru se întâmplă prin manifestarea respectului față de oamenii din jur, atunci totul este încântător. Pentru următoarea ediție a campaniei noastre vă propunem întâlnirea cu un alt om de presă care, împreună cu echipa sa, a reușit să se pună în slujba valorizării oamenilor frumoși din această țară. EsteCItește mai departe


Astăzi ar trebui numit administratorul special al CEH

Adunarea Generală a Acționarilor de la CEH ar trebui să se întrunească, astăzi, pentru a numi administratorul special al societății. Potrivit unor surse, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, de astăzi, se vor numi doi administratori speciali pentru Complexul Energetic Hunedoara. Aceştia ar urma să facă echipă cu administratorul judiciar desemnat de instanţă la momentul reintrării în insolvenţă. la data de 7 ianuarie atunci când CEH a intrat pentru prima dată în insolvenţă, administrator special a fost numit Dan Agrişan, în timp ce administratorul judiciar desemnat de instanţă a fostCItește mai departe


Opt pe un post

Opt persoane concurează pentru un post de titular în sistemul de învățământ. La nivelul județului, 54 de posturi sunt titularizabile, în schimb numărul candidaţilor este de peste 450. cei care nu vor reuşi, în urma examenului, să ocupe un post de titular mai au şanse. La nivelul judeţului sunt disponibile 550 de posturi, cu o valabilitate mai mică de 4 ani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, 456 de profesori, educatori sau învăţători şi-au depus dosarele pentru ocuparea posturilor vacante şi rezervate pentru anul şcolar 2016-2017. „Pentru a ocupa loculCItește mai departe


UPDATE! Tânăr salvat de la moarte în Aeroport-Petroşani

Un scurt circuit la instalația electrică ar putea fi cauza incendiului izbucnit în acestă dimineață, în cartierul Aeroport. Militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Petroșani au reușit să localizeze în scurt timp incendiul și să-l stingă, astfel că restul familiilor din bloc nu au fost în pericol. ”Este vorba de un incendiu la un apartament,din fericire fără victime. A ars mobilierul dintr-o cameră și exista posibilitatea de propagare a focului în restul apartamentului. Ne-am deplasat cu două autospeciale de intervenție și un echipaj SMURD și am reușit în scurt timpCItește mai departe


Amendă record pentru Complexul Energetic Hunedoara. Sancțiunea îngroapă compania!

Compania energetică a fost amendată de Fondul de Mediu cu suma de 740 milioane de lei, deoarece nu a achiziţionat până la termenul limită, 30 aprilie, certificatele de carbon. ”Amenda este de 740 milioane, am primit notificarea. E o amendă care ne împovărează mai mult decât am fost împovăraţi, dar avem intenţia să o contestăm. O să ne gândim la o formulă de o ataca, deocamdată suntem în termenul de 30 de zile în care putem să o contestăm”, a declarat, Cosmin Chiuzan, directorul Complexului Energetic Hunedoara. Întrucât CEH nuCItește mai departe


Vrea să fie părinte chiar dacă va fi închis 24 de ani

A ucis doi tineri cu cuțitul și va sta după gratii 24 de ani, iar soția lui a vrut să rupă orice legătură cu el. Nu își dorește ca fiul lor să afle când va crește mare că tatăl său are pe conștiință doi tineri nevinovați. Tânărul de 26 de ani, din Vulcan, care a ucis cu un cuțit doi tineri în fața unui club de manele, în urmă cu doi ani, se luptă în instanță pentru a putea păstra legătura cu fiul său. Soția lui a vrut să caCItește mai departe


Sinistrații nu mai pot primi ajutoare financiare de la CJ Hunedoara, așa cum au sperat

Nici Consiliul Judeţean şi nici Guvernul nu pot aloca  fonduri pentru ajutorarea sinistraților. În cea mai fericită situaţie ar mai putea veni ceva ajutoare de al Ministerul Muncii, în baza anchetelor sociale trimise la Bucureşti de administraţia publică locală, pentru că, în rest, legea nu mai permite alocarea de ajutoare financiare de urgenţă, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în anul 2008.  „Nu există posibilitatea acordării de ajutoare (n.r. de la Consiliului Judeţean Huendoara), pentru că legea pe baza căreia s-au acordat ajutoare de urgenţă în anul 2008 a fost abrogată.CItește mai departe