Ce se întâmplă cu mineritul?

Ce se va întâmpla cu mineritul până în anul 2015? La această întrebare vor căuta răspunsuri autoritățile locale, sindicate, politicieni și nu numai.Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri organizează în data de 21 iulie 2016, la Alba Iulia, o primă întalnire de tip pre-consultare locală în procesul participativ de facilitare a elaborării pachetului legislativ pentru un  minerit sustenabil şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor.

mineri1-599x475

Vor participa reprezentați ai ONG-urilor și ai administrației publice locale, senatori și deputați, reprezentați ai sindicatelor și patronatelor, dar și ai instituțiilor cu responsabilități în domeniu, care, într-un cadru lărgit vor dezbate tema principală a viitoarei strategii pentru un minerit modern, în contextul european actual: România 2035 – țara cu minerit durabil, transparent şi curat – factor de progres economic, pentru bunăstarea cetăţenilor. Dezbaterile vor fi deschise de Sorana Baciu, secretar de stat  în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri și vor fi moderate de Sorin Găman, director general adjunct, Direcția Generală Resurse Minerale și Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, MECRMA,coordonatorul Grupului de Lucru Interministerial  pentru Strategia Minieră 2017 – 2035.

“Obiectivele pentru această etapă urmăresc implicarea autorităţilor şi a cetăţenilor în luarea deciziilor – proces care să reflecte valorile, opiniile şi experienţa comunităţii, transparenţa şi accesul la informaţii şi sprijinirea implementării şi monitorizării strategiei şi a programelor/proiectelor, manualelor de bune practici, în beneficiul comunităţilor”,  arată oficialii Ministerului Economiei.

Sindicaliștii de la Muntele vor fi prezență la întâlnirea de joi.

[slideshow_deploy id=’20328′]