Structura anului școlar 2016-2017 a fost stabilită. Când vor începe cursurile și când vor fi programate vacanțele?

Structura anului şcolar 2016-2017 a fost aprobată recent de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). Potrivit documentului, cursurile noului an şcolar vor începe la data de 12 septembrie 2016 şi se vor încheia la data de 16 iunie 2017.

elevi_uniforma_873a0667b2_53bc750c46

Ordinul MENCS nr. 4577/2016 privind structura anului şcolar 2016-2017 a fost aprobat miercuri de noul ministru al educației, Mircea Dumitru, iar acesta mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Anul şcolar 2016-2017 va avea 35 de săptămâni de cursuri, care vor însuma 169 de zile lucrătoare. Prin excepţie, unii elevi vor avea un an şcolar mai scurt (clasele terminale de liceu vor avea doar 32 de săptămâni şi vor încheia pe 26 mai 2017, iar cele de clasa a VIII-a vor avea 34 de săptămâni şi vor încheia pe 9 iunie) sau chiar mai lung (învăţământul special va avea 37 de săptămâni de cursuri).

Pentru elevi, noul an şcolar va debuta în data de 12 septembrie 2016 şi se va încheia în data de 10 septembrie 2017. Mai exact, iată cum arată structura stabilită de minister:

  • Semestrul I (19 săptămâni):
    • cursuri: 12 septembrie 2016 – 23 decembrie 2016;
    • vacanţa de iarnă: 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017;
    • cursuri: 9 ianuarie 2017 – 3 februarie 2017;
    • vacanţa intersemestrială: 4 februarie 2017 – 12 februarie 2017;

Notă: În perioada 29 octombrie 2016 – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

  • Semestrul II (16 săptămâni):
    • cursuri: 13 februarie 2017 – 14 aprilie 2017;
    • vacanţa de primăvară: 19 aprilie 2017 – 30 aprilie 2017;
    • cursuri: 2 mai 2017 – 16 iunie 2017;
    • vacanţa de vară: 17 iunie 2017 – 10 septembrie 2017.

Notă: Pentru angajaţii sistemului educaţional, anul şcolar se va desfăşura între 1 septembrie 2016 şi 31 august 2017.

„Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei, ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului şi 1 Iunie – Ziua copilului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar”, se arată în ordinul de ministru.

În ceea ce priveşte programul naţional „Şcoala altfel”, acesta se va desfășura într-o perioadă de cinci zile lucrătoare consecutive, în funcție de cum decide fiecare unitate de învățământ, însă respectând următoarele intervale:

  • Pentru învăţământul preşcolar şi primar:
    • 21 noiembrie 2016 – 2 decembrie 2016;
    • 27 februarie 2017 – 31 martie 2017;
    • 15 mai 2017 – 9 iunie 2017;
  • Pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal:
    • 17 octombrie 2016 – 2 decembrie 2016;
    • 27 februarie 2017 – 31 martie 2017;
    • 15 mai 2017 – 9 iunie 2017.

În anul şcolar curent, „Şcoala altfel” s-a desfăşurat, în general, în săptămâna 18-22 aprilie 2016 din semestrul al doilea. Pentru clasele de învăţământ preşcolar şi primar, programul a putut fi stabilit în altă perioadă a semestrului al doilea, însă cel târziu până la 27 mai 2016.

Lucrările semestriale şi tezele vor fi susţinute, potrivit Ordinului MENCS nr. 4577/2016, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul fiecărui semestru. „Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competențelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice”, se mai arată în actul amintit.

[slideshow_deploy id=’36590′]

Sursa: avocatnet.ro