Trei zile de sărbătoare la prima ediție a ”Zilelor Municipiului Lupeni”

Pentru prima oară, municipiul Lupeni a îmbrăcat haine de sărbătoare, pentru a marca ”Zilele Municipiului”, manifestare care în toate celelalte localități ale Văii Jiului se bucură de succes și apreciere din partea cetățenilor. Așa s-a întâmplat și la Lupeni, la finele săptămânii când, preț de trei zile, municipiul Lupeni a sărbătorit la maxim ”Zilele Municipiului”.

13726820_661012130715566_8677254673209487328_n

Parcul din Bărbăteni, locul principal al evenimentelor artistice și sportive din cadrul evenimentului, a devenit neîncăpător pentru cei peste 10.000 de cetățeni din Lupeni dar și locuitori veniți din toată Valea Jiului, după estimările făcute de reprezentanții municipalității, au ales să-și petreacă aici timpul liber şi să se bucure de spectacolele de muzică (de toate genurile) dar și de competiţiile sportive organizate de primarul Cristian Resmeriţă în colaborare cu Consiliul Local al municipiului Lupeni.

13707776_659850067498439_1282767696267224100_n

”Zilele Municipiului Lupeni” au debutat în ziua de vineri, cu o suită de competiţii sportive de cros, biciclete şi şah organizate pe grupe de vârste, care s-au bucurat de o largă participare din partea copiilor și a tinerilor. Câştigătorii au fost premiaţi de către primarul Cristian Resmeriţă, conform prevederilor din regulamentul adoptat în acest sens de Consiliul Local al municipiului Lupeni.

13726824_660028080813971_6063149370860486440_n

Vineri seara a avut loc și un spectacol de muzică populară susţinut de artişti îndrăgiţi de iubitorii de folclor precum Cornel Todea, Nicu Novac, Petrică Mâtu Stoian şi Nicu Paleru. Recitalul acestora a încins atmosfera şi a adus buna dispoziţie miilor de participanţi la eveniment până târziu în noapte.

zilelupeni3

În cursul serii de sâmbătă, în cadrul programului artistic al ”Zilelor Municipiului Lupeni”, pe scenă au urcat, în aplauzele mulțimii de spectatori, artiști cunoscuți precum: Doddy, Matteo, DJ Rynno feat Sylvia şi Andreea Bănică. Spectacolul s-a încheiat într-un mod incendiar, sub lumina unui impresionant foc de artificii.

13770282_660951850721594_7949293508673862311_n

Ultima zi a sărbătorilor cultural-artistice ale municipiului Lupeni, cea de duminică a fost dedicată talentelor locale, bucurându-se de un concert susținut de câteva zeci de artiști locali, care au demonstrat, o dată în plus, măsura talentului pe care-l au.

13731442_660405750776204_4784374781228720206_n

În premieră, duminică, la Lupeni a fost organizată și o paradă a portului popular (după tipicul celei de la Nedeia Vulcăneană), aceasta derulându-se pe bulevardul principal al localității, pe traseul cuprins între din zona Cinematografului Cultural şi scena din Parcul copiilor de la Bărbăteni.

13781853_598538540321099_735209492331102094_n

”Mă bucur pentru ca am reuşit să oferim lupenenilor posibilitatea să se relaxeze şi să lase deoparte grijile zilnice. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi cu o vreme frumoasă, numărul foarte mare de participanţi la evenimentele care au avut loc în aceste zile, dovedesc faptul că oamenii s-au bucurat şi s-au simţit foarte bine. Vom încerca să permanentizăm și să diversificăm aceste evenimente culturale, sportive și artistice, care trebuie să devină parte din viața publică a comunității noastre. Doresc şi pe această cale tuturor lupenenilor un sincer La mulţi ani !”, ne-a declarat Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

[slideshow_deploy id=’27126′]



(Următoarea știre) »