39 de ani de muzică în stil ”Color” în Valea Jiului

În urmă cu 37 de ani, din inițiativa unor tineri rebeli, inimoși și plini de talent, la Vulcan avea să se nască una dintre cele mai cunoscute și cele mai apreciate formații de muzică ușoară din Valea Jiului – COLOR – formație ale cărei ecouri s-au făcut auzite în timp, la nivel național și chiar peste granițele țării.

color1

3 august 1977 nu este doar un moment crucial în istoria mineritului, al mișcărilor muncitorești din Valea Jiului, ci și un moment remarcabil în istoria vieții cultural-artistice din Valea Jiului

Membrii fondatori ai grupului COLOR au fost, la început, Noru Baban, Dan Baban, Fane Abrădoai , Tavi Cordea și Geo Costin (vezi fotografia alb-negru), dar de-a lungul timpului, trupei de artiști li s-au alăturat Puiu Lăcătuș (sax), Ewa Purcil (solistă), Florin Ionescu (organist), Mircea Moldovan (organist), Ileana Berchi (solistă), Daniela Baban (solistă), Iosif Acs (chitarist și solist vocal), Nicu Popa (solist vocal și percuționist), Ioji Novac (solist vocal), Sany Lakatoș (pianist, claviaturi, percuționist), Iulică Panta (chitarist și solist vocal), Aida Pustan (solistă), Herman Vem (toboșar), Neluțu Nicoară (chitarist solo și solist vocal), Viorel Silinic (basist, organist și solist vocal), Blanca Marica (solistă), Andreea Popa (solistă), Marian Constantin (solist), Alexandra Din (solistă), Larisa Zodie (solistă), Nicoleta Blaga (solistă), Cătălin Stepa (chitarist, solist vocal). În ultimii ani, la diverse evenimente, la percuție i s-a alăturat Grupului ”Color” și ing. Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.

Astăzi, mulți știu că mentorul trupei Color a fost cunoscutul compozior Adrian Ordean.

color3În prima componență a grupului Color, Tavi Cordea era organistul și solistul vocal al grupului, Geo Costin era basist și solist vocal, Fane Abrădoai mânuia saxofonul dar era și solist vocal, Noru Baban era chitarist și solist vocal ar Dan Baban era chitarist, baterist și solist vocal. Color se numără, de altfel, printre puținele trupe din România (dacă nu cumva este chiar singura), în care toți componenți formației ăși puteau asuma, pe lângă instrument, și calitatea de solist vocal. Între timp, trupa va avea diverse componențe, însă ”dirijor” îi va rămâne, peste ani și ani, același pătimaș artist Fane Abrădoai. Acestuia i se datorează nu doar momentul de start, de coagulare a echipei care va da vață grupului Color, ci și supraviețuirea în timp, vreme de 39 de ani, a Grupului Color. Tot Fane Abrădoai, împreună cu Noru Baban, este și semnatar al celor mai cunoscute compoziții ale grupului: ”Imnul Color”, ”Hora Românească”, ”Crizanteme”, ”Doar muzica”, ”Don Quijote”, ”Vise încâlcite” ș.a. Și tot de numele lui Fane Abrădoai și al Grupului Color putem lega astăzi succesul unei noi generații de tineri artiști care culeg succes după succes și premiu după premiu, ca urmare a pregătirii de care au parte din partea unor artiști precum Fane Abrădoai, Ileana Berchi sau Cătplin Stepa.

color2Nu întâmplător, anul acesta, în cadrul festivităților ”Nedeii Vulcănene”, Fane Abrădoai – fondatorul grupului Color din Vulcan și Ileana Berchi – una din cele mai frumoase voci de care a avut parte atât Grupul ”Color” cât și Valea Jiului, au fost răplătiți de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan cu un premiu de excelență pentru întreaga carieră artistică. Dincolo de acest premiu oficial, Marele Premiu primit de Fane Abrădoai și geneațiile întregi de muzicieni ai ”Color”-ului vulcănean rămân în continuare aplauzele de la fecare concert, fiecare reprezentație scenică, fiecare moment artistic pe care-l susțin în continuare, cu aceeași pasiune ca în acele zile de august 1977 când în cenușia Vale a Jiului avea să se nască această frumoasă pată de… Color.

La mulți ani, Color ! Felicități și succes, Fane Abrădoai !

[slideshow_deploy id=’19869′]



« (Știre anterioară)