Stadionul Știinţa din Petroșani va găzdui susținerea examenelor de absolvire a cursurilor de licență C UEFA

Joi, 25.08.2016, pe stadionul Ştiinţa din Petroșani va avea loc examenul de absolvire a cursului pentru obţinerea licenţei C UEFA.

curs-c-uefa

Examenul va consta în susținerea a două probe, o probă practică și una teoretică iar candidații au fost programați în două grupe, Valea Jiului și Valea Muresului.

Cursanţii din Valea Jiului se vor prezenta la stadion la ora 8,30, iar cei din Valea Mureşului se vor prezenta la ora 9,30.

Pentru susținerea examenului cursanţii vor avea asupra lor echipamentul sportiv şi ustensile de scris.

Cei care vor promova examenul pentru obținerea licenței C UEFA vor putea antrena echipe, inclusiv la nivelul Ligii a IV-a și a V-a, seniori, viitorii instructori și monitori sportivi putând apoi face pasul spre obținerea licenței B.

În general aceste cursuri sunt frecventate de fotbaliști sau foști jucători de fotbal iar AJF Hunedoara s-a aliniat recomandărilor UEFA și FIFA pentru asigurarea unui cadru calificat la fiecare echipă.

Între cei care au frecventat cursul se numără foști fotbaliști ca Marius Tănasă, Sorin Ghițan, Lucian Chira precum și jucători activi ca A. Făgărașanu, R. Lintaru, F. Ungurean (Cetate Deva),  À. Câmpean, A. Dolha (Inter Petrila), C. Vișan (Șoimul Băiţa), V. McLean,  M. Leaha, E. Polvrea  (Aurul Brad). Actuali arbitri se regăsesc de asemenea printre cursanți, Denis Heidiner, Alin Saraol sau Daniel Thirt.(foto: hunedoarasport.ro)

Daniel Petru BOLOG

[slideshow_deploy id=’17636′]