PNL nu are ce să-i reproșeze lui Ilie Păducel

PNL a mizat pe faptul că Ilie Păducel va câștiga alegerile locale, dar a pierdut, deșI puțini se așteptau. Noul lider al Partidului Național Liberal nu are să îi reproșeze nimic fostului edil Ilie Păducel, ci are o temă de casă pentru acesta.

paducel

“Am terminat analiza şi la Petrila. Vom continua în aceeaşi formulă, însă i-am spus domnului Păducel să găsească pentru alegerile din anul 2020 un candidat mai tinerel şi cu dorinţă de muncă”, a declarat Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara.

Acesta nu are nimic să îi reproşeze lui Ilie Păducel, însă spune că îşi doreşte ca foştii liberali să revină “acasă”.

“Am avut discuţii cu mai mulţi foşti liberali, nu numai de la Petrila, ci din întreg judeţul şi le-am spus să revină acasă (la PNL-n.r.)”, a mai precizat sursa citată.

Organizaţia PNL Petrila a pierdut, înainte de alegerile locale, zeci de membri. Fosta conducere a partidului a decis racolarea lui Ilie Păducel în rândul PNL, iar acest fapt i-a nemulţumit pe vechii liberali.

[slideshow_deploy id=’13835′]