Granițele Petroșaniului tranșate definitive

 

Limitele teritoriale ale municipiului Petroșani nu se schimbă. A fost înregistrat apel la decizia Tribunalului Hunedoara prin care se stabileau granițele dintre Petroșani șI Aninoasa, iar Curtea de Apel Alba Iulia a tranșat cazul.

livezeni-500x330

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara a făcut apel la sentinţa Tribunalului Hunedoara prin care se stabileau limitele teritoriale dintre Petroşani şi Aninoasa. Pe baza unei erori a judecătorului, OCPI a fost introdus în cauză, iar Curtea de Apel Alba Iulia a tranşat cazul.

“Admite recursul pârâtului OCPI Hunedoara împotriva sentinţei 255/CA/2016 pronunţată de secţia a II a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara. Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând în limitele casării: Admite excepţia lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei OCPI Hunedoara . Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant Prefectul Judeţului Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul OCPI Hunedoara ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii. Irevocabilă”,  se arată în soluţia Curţii de Apel Alba Iulia.

Mai exact, OCPI trebuia doar să ia act de cele dispuse de instanţă în litigiul dintre cele două unităţi administrative. Astfel, în urma sentinţei, municipiul Petroşani rămâne cu zona industrială de la Livezeni.

[slideshow_deploy id=’19661′]