joi, septembrie 22nd, 2016

 

Deținuții de la Bârcea evadează… pentru a face curățenie

Judeţul Hunedoara trebuie să devină unul curat. Campania de voluntariat ”Let`s Do It, Romania!” are loc în Romnia pentru a cincea oară, la data de 24 septembrie 2016. De data aceasta, hunedorenii sunt și ei parte în cea mai mare acțiune de voluntariat din România. Şi o parte din deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare se vor alătura campaniei. “Am fost anunţat că 20 de deţinuţi de la penitenciarul Bârcea Mare vor face şi ai curăţenie alături de hunedoreni. Este extraordinar acest lucru”, a declarat Nicu Taşcă, coordonatorul campaniei Let’sCItește mai departe


Pregătiri pentru încălzire

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială se pregătesc pentru ca începând din luna octombrie să preia cereri de încălzire din partea tututor celor care au acest drept. “Încă nu am primit nicio dispoziţie, dar cel mai probail după data de 15 octombrie se vor putea depune cererile pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinţei”, a declarat Loredana Piț, director adjunct Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. 58 de lei/lună este suma alocată beneficiarilor de ajuor social pentru încălzirea locuinţei pe perioada iernii. Mai exact, este vorba de cei care folosescCItește mai departe


Nici jumătate din bebelușii hunedoreni nu au fost vaccinați

Epidemia de rujeolă continuă, iar medicii în sfătuiesc pe părinți să își vaccineze copiii. Potrivit statisticii DSP, în luna februarie a acestui an doar 51,22% din nou-născuţii hunedoreni, din mediul rural, au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, în scădere cu 15 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Situaţia este mai bună la nivel urban. Astfel, în luna februarie a acestui an, la nivelul oraşelor, 74,42% dintre copii au fost vaccinaţi. “Principalele motive ale nevaccinării sunt neprezentarea (în creștere faţă de anul precedent),contraindicațiile medicale, refuzul și lipsa vaccinului. 15% din copiii investigați, respectiv 13% dinCItește mai departe


Nicio școală profesională hunedoreană nu mai are clase de oțelari sau mineri

Niciuna din școlile profesionale din județul Hunedoara nu mai are clase de pregătire a elevilor ca oțelar, laminator sau miner, aceste meserii nefiind cerute pe piața muncii locală, potrivit datelor Inspectoratului Școlar (IS) Hunedoara. Numărul copiilor care studiază în învățământul profesional de trei ani a crescut, astfel că acum în județul Hunedoara funcționează 32 de clase a IX-a, față de 20 de clase a IX-a în anul școlar trecut. Aproape 700 de elevi din județul Hunedoara au ales să învețe o meserie într-o școală profesională, iar cele mai cerute specializăriCItește mai departe


Filmele săptămânii 23-29 septembrie, la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan

Program filmelor care vor rula în saptamana 23-29 septembrie, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan (singurul de acest fel din zona Văii Jiului) este următorul: Berzele – 3D Dublat / Storks – 3D (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri ora 16,00 (3D Dublat) Joi ora 13,30 (3D Dublat) Caini (Premiera) (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri ora 18,00 Joi ora 15,30 Cei Sapte Magnifici / The Magnificent Seven (Premiera) (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri ora 20,00 Joi oraCItește mai departe


Martori amendați în dosarul Uricani 2011

Doi martori din dosarul Uricani 2011 au fost amendați de instanță. Aceasta a fixat un nou termen de judecată pentru data de 25 octombrie atunci când ar urma să fie audiați martorii din dosarul în care foști șefi ai unității miniere Uricani sunt trimiși în judecată pentru ucidere din culpă. “Dispune amendarea martorilor (…) cu suma de 300 lei, fiecare. Cu drept de a solicita anularea ori reducerea amenzii judiciare, în termen de 10 zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 25.10.2016, ora 09:30,CItește mai departe


3 octombrie, data deschiderii anului universitar

Universitatea din Petroșani se pregătește să își primească studenții. Noul an universitar va începe în data de 3 octombrie, anunță cei de la instituția de învățământ superior din Valea Jiului. “Stimati studenti si cadre didactice, vă invitam cu drag la deschiderea anului universitar 2016/2017, luni, 03.10.2016, in Aula Universtatii. la ora 11.00”, arată anunțul celor de la Universitatea din Petroșani. Toate locurile bugetate la studiile universitare de licență au fost ocupate la Universitatea din Petroșani. Mai mult, anul acesta instituția de învățământ ți-a lărgit paleta educațională. [slideshow_deploy id=’17636′]


Doi condamnați în „dosarul Apollonius”

Maria Albescu, directorul liceului privat ”Apollonius” din Petroșani, trimisă în judecată de DGA într-un dosar de corupţie pentru că împreună cu complici a aranjat eliberarea în fals a unor documente şcolare, n-a fost condamnată. Judecătorii au format un alt dosar în care Mia Albescu și Ilaş Marius Valentin sunt judecați separat de denunțători. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului București iar printre inculpați s-au aflat și denunțătorii, ambii fiind condamnați de prima instanță.  Dumitru Georgescu a primit un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă. AcestaCItește mai departe


UPDATE. Lucrările la termocentrala Paroșeni vor continua

Comitetul creditorilor de la Complexul Energetic Hunedoara și-a dat acordul pentru continuarea lucrărilor la termocentrala de la Paroșeni. Pe ordinea de zi a întâlnirii au fost două puncte, iar cel mai important viza continuarea lucrărilor de la termocentrala Paroșeni și plata catre CNIM, a sumei de 5.026.058,83 lei, din ajutorul de stat. Comitetul creditorilor și-a dat acordul de princicipiu. Acum se caută soluții pentru identificarea resurse financiare pentru continuarea lucrărilor. [slideshow_deploy id=’20328′]  


Verde la educație pentru circulație: Copiii învată cum trebuie să se comporte corect un pieton in trafic

          Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani sunt invitați să participe la o lecție interactivă de circulație rutiera, susținută de polițiști. Prima parte a lecției de educație rutieră va fi reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a doua parte va cuprinde o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un jocCItește mai departe


FOTBAL / Prima deplasare, primul eșec al petrilenilor în actualul sezon al Ligii a IV -a Hunedoara

Daniel Petru BOLOG Partida restanță din etapa întâi a Campionatului Județean de Fotbal care a programat întâlnirea dintre AS AURUL CERTEJ și CS INTER PETRILA s-a disputat miercuri, 21 septembrie, pe stadionul Minerul Certej. Dacă junii lor colegi au încheiat cu victorie în deplasare, la scorul de 0 – 3, nu același lucru se poate spune și despre seniorii Inter Petrila care nu au reușit să treacă de selecționata surpriză din actualul sezon, Aurul Certej. Partida începuse bine, favorită fiind echipa Petrilei în acest meci, reușește să deschidă scorul, marcândCItește mai departe


Un bărbat din Lupeni a dispărut de acasă și a fost găsit de jandarmi în Aninoasa după mai multe ore de căutare

În urma solicitării telefonice făcute de Poliţia municipiului Lupeni despre faptul că numita H.A din municipiul Lupeni a declarat că tatăl său Toma.F în vârstă de 81 de ani a plecat de acasa în data de 21 septembrie în jurul orei 09.00 şi nu a mai revenit, la domiciliul persoanei dispărute pentru mai multe informaţii s-au deplasat 2 jandarmi din cadrul postului Montan Straja, care după discuţia cu aparţinătorii acestuia au apelat S.N.A.U. 112 şi au cerut sprijinul Serviciului Salvamont pentru a căuta persoana dispărută în zona Agrement Lupeni şiCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului, în slujba abonaţilor

Colaborarea dintre cetăţeni şi Apa Serv Valea Jiului îşi arată roadele. Deschiderea întregii conduceri a societăţii faţă de problemele cetăţenilor învinge orice barieră. Astfel, cetăţenii semnalează, iar conducerea Apa Serv rezolvă problemele. La fel s-a întâmplat şi în cazul unor locuitorilor din Petroşani, care prin intermediul unei emisiuni televizate, i-au semnalat lui Costel Avram mai multe deficienţe ale sistemului de canalizare. “În calitate de manager al Apa Serv Valea Jiului, mă interesează ca abonații noștri să fie mulțumiți pe deplin de serviciile pe care le oferim. Desigur că nu întotdeaunaCItește mai departe


UPDATE! Accident grav la Merişor

Accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare, un autoturism de teren și o dubiță izbindu-se în plin. Două victime, cetățeni bulgari, se aflau în bolidul de lux iar cel de-al treilea rănit este șoferul unei dubițe care, din primele cercetări, ar fi efectuat depășirea neregulamentară. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului. „Noi am fost sesizați prin Serviciul 112 de un accident produs în zona Merișor, în urma căruia au rezultat trei victime. Doi cetățeni bulgari și un român fiind transportați la SpitalulCItește mai departe


ORĂȘTIE! Prins băut la volan și fără permis, riscă acum închisoare

În data de 21.09.2016, în jurul orei 23:50, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din municipiul Sebeş, care conducea un autoturism pe strada Unirii, din municipiul Orăştie, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.   În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au constatat că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. La unitatea de primiri urgenţe, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologiceCItește mai departe


Încă un proiect edilitar început de primarul Resmeriță la Lupeni

Lucrările edilitare din municipiul Lupeni au intrat într-o nouă etapă. După derularea proiectelor de rafacere a infrastructurii afectate de indundații de pe Bulevardul Păcii și din Cartierul Bărbăteni, edilii lupeneni au căutat și, din fericire, au găsit soluții și pentru reabilitarea  altor zone din municipiul Lupeni, acolo  unde acest lucru era necesar iar acest gen de lucrări au fost solicitate de cetățeni. Astfel, din această săptămână a început derularea proiectului  ”Modernizare străzi, drumuri și trotuare în municipiul Lupeni”. Acesta a intrat într-o primă fază de execuție, care va include modernizarea trotuarelorCItește mai departe


Ministerul de Finanțe anunță noi facilități fiscale pentru români

Ministerul Finanțelor Publice vine cu al doilea pachet de măsuri concrete de simplificare și cu facilități acordate atât mediului de afaceri, cât și anumitor categorii de persoane fizice. „Scopul acestui nou pachet de simplificare este să încurajeze plata online a tuturor taxelor și impozitelor, dar și să reducă povara administrativă pentru persoanele fizice și pentru mediul de afaceri. Totodată, sunt incluse propuneri care vizează stimularea investițiilor precum și a formării profesionale”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice. În urma consultărilor preliminare ce vor avea loc în perioada următoare, MinisterulCItește mai departe


Campania civică a Apa Serv, ”Canalizarea NU este coșul tău de gunoi !” a început ieri în orașul Aninoasa

Apa Serv Valea Jiului a început o nouă etapă din campania de conștientizare a utilizatorilor din Valea Jiului, cu privire la exploatarea corectă a sistemului de canalizare. După ce, în prima etapă, au prezentat presei locale argumentele care au stat la baza demarării acestui prooect educațional, n cursul zilei de miercuri, 21 septembrie, mai mulți salariați ai Apa Serv Valea Jiului, în frunte cu directorul general Costel Avram, șeful departamentului Producție, Cristian Ionică,  șeful departamentului Exploatare, Florin Donisa și șeful departamentului Dezvoltare, Monica Tarcea, au ”defilat” pe străzile din orașulCItește mai departe


Harta salariilor în Europa. Care sunt țările în care merită să emigrezi. Poți câștiga într-o lună cât câștigi în România într-un an

România este în continuare una dintre țările est-europene cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. În timp ce pentru investitori, costul scăzut al forței de muncă poate fi un avantaj, harta veniturilor salariale ne arată că pentru românii din țară, creșterea calității vieții rămâne un deziderat greu de atins. Potrivit ultimelor date statistice, salariul mediu net în România este, în continuare, printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Informațiile culese de la Institutele de Statistică din țările UE și non-UE din Europa, arată că România se clasează pe loculCItește mai departe


Autorităţile de la Petrila ne invită să colectăm selectiv

Autorităţile locale de la Petrila îi îndeamnă pe petrileni să colecteze selectiv. În acest sens, la sfârşitul acestei săptămâni, are loc o acţiunile de colectare a deşeurilor electronice şi electrocasnice. Cei care se vor intra în cursa reciclării pot câştiga şi premii.   “Nu-ţi mai umple casa, frate, cu electrice stricate. Haide să le reciclăm, ţară curată să avem”, e sloganul campaniei. Cei care vor recicla în acest mod pot câştiga şi premii. “Fiecare deşeu predat îţi poate aduce o recompensă pentru gestul tău responsabil faţă de mediu”, mai spunCItește mai departe


Vine iarna! Vezi unde ninge deja si cand ajunge zapada si la tine!

La munte şi în depresiuni va fi cel mai frig în următoarele zile. La altitudini mari, la peste 1.800 de metri, va fi lapoviţă şi chiar ninsoare.     Meteorologii anunţă lapoviţă şi ninsoare la altitudini înalte în următoarele ore şi pe timpul nopţii, când temperaturile scad sub limita de îngheţ. Primii fulgi au apărut deja la Vîrful Omu. PROGNOZA LA MUNTE pe două săptămâni. La munte, regimul termic va fi în scădere până la mijlocul primei săptămâni, apoi va crește ușor și treptat. Scăderea, la valorile diurne, va fi deCItește mai departe


Tânărul acuzat că a violat o minoră nu ajunge în arest

Judecătorii petroșăneni au respins propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, astfel că Alexandru Pojoni, acuzat de violarea unei minore, va fi cercetat sub control judiciar. Tânărul nu are voie să se apropie de victimă și familia acesteia. Decizia instanței poate fi atacată de procurori urmând ca Tribunalul Hunedoara să decidă dacă se impune o altă măsură preventivă. Victima tânărului ar fi fost chiar propria iubită, o minoră de 17 ani din Petroșani. Teribila faptă ar fi avut loc în noaptea de luni spre marți pe o stradă dinCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, joi, 22 septembrie în Deva

Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, în data de 22.09.2016, între orele : 10:00-14:00, pe străzile: Anemonelor , Florilor si Liceul Teoretic Teglas Gabor,  pentru montare vana de separație pe str. Titu Maiorescu.   SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]


Licitație pentru termoficarea de la Petroșani

Municipalitatea de la Petroşani a scos la licitaţie contractul care prevede “delegarea gestiunii serviciului public de furnizare a energiei termice in sistem centralizat in municipiul Petrosani”. Se aşteaptă ofertanţi pentru această licitaţie. Totodată au fost publicate şi anumite clarificări aferente acestei proceduri. La Petroşani mai sunt branşaţi la sistemul centralizat de termoficare puţin peste 2000 de abonaţi. Mai exact, sunt 1751 de abonaţi persoane fizice, peste 130 de societăţi comerciale şi alte câteva zeci de instituţii publice, dar şi 5 asociaţii de proprietari. Una din clarificări face referire la gradulCItește mai departe


Hrană caldă pentru elevii din județ

O școală din județul Hunedoara a fost introdusă în programul pilot al Ministerului Educației în ceea ce privește acordarea de hrană caldă elevilor. Este vorba de Școala Gimnazială Sântămărie Orlea. Guvernul are în vedere introducerea unui program pilot  privind aprobarea Programului national de acordarea unui supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pentru elevii din invatamanul primar si gimnazial de stat.  Din cele 22 de scoli unde va fi aplicat programul pilot, 15 sunt din mediul rural si sapte din urban. Cele din mediul ruralCItește mai departe


NEWS ALERT! Comitetul creditorilor decide dacă continuă investiția de la Termocentrala Paroșeni

Comitetul creditorilor Complexului Energrtic Hunedoara se întruneşte, astăzi, pentru a dezbate mai multe probleme ale societăţii. Cel mai important punct face referire la termocentrala de la Paroșeni. Creditorii vor decide dacă continuă lucrările. “Desemnarea unui evaluator, conform art.61 din Legea 85/2014, in vederea evaluarii intregului activ al CEH. BULETINUL PROCEDURILOR DE INSOLVENTA Nr. 16291/12.09.2016. Acordul de principiu, al creditorilor, pentru continuarea si finalizarea investitiilor la SE Paroseni, inclusiv plata catre CNIM, a sumei de 5.026.058,83 lei, din aportul de stat”, sunt cele două puncte de pe ordinea de zi aCItește mai departe