Pedalează cu San Montan la Baru, ediția a treia, un real succes

Daniel Petru BOLOG

O nouă acțiune încheiată cu brio, marca San Montan. Premii, medalii și diplome, recompense materiale și bănești, fructe, gulaș la ceaun, purceluș la proțap, virșli, aperitive și prăjituri, toate acestea stropite cu o lecuță de bere și niscai vin, lângă un foc de tabără menit să ne aducă aminte de vremuri frumoase petrecute în excursii sau tabere. Sport, natură și multă distracție, așa s-ar traduce totul în câteva cuvinte.

21

La sfârșitul săptămânii trecute i-am găsit pe sportivii de la Asociația San Montan, foarte implicați într-un important eveniment pentru această asociație astfel încât toate lucrurile să fie bine puse la punct, ca la carte cum s-ar spune, de altfel nici nu trebuia să ne imaginăm altceva pentru că acești sportivi au demonstrat de fiecare dată un devotament deosebit pentru acțiunile în care se implică.

1

Pedalează cu San Montan la Baru, este o acțiune sportivă constând dintr-un concurs de bicicletă pe traseu montan (MTB) pe o lungime de aproximativ 24 de km cu 1000m diferență de nivel pozitivă, urmat de un concurs de duatlon pe o zonă plată cu aproximativ 12 km alergare și 18 km bicicletă.

2

Forfota dimineții de sâmbătă din Comuna Baru este dată de zecile de concurenți înscriși și pregătiți de start, voluntari deopotrivă pregătiți cu toate cele de trebuință pentru hidratarea concurenților, organizatori implicați în buna desfășurare a celor două probe de concurs, responsabili cu bucătăria pregătind ceaunele de Gulyas șipurcelușul la proțap. Concursul propriu-zis se derulează sub supravegherea organelor de ordine, poliție și jandarmerie, convocate special pentru acest tip de manifestări sportive, organizatorii oferind publicului prezent un adevărat spectacol, îmbinând asfel momentele artistice cu cele sportive așa încât toată lumea prezentă să se poată bucura de bună dispoziție pe toată durata desfășurării evenimentului.Un moment demn de remarcat este faptul că s-au oferit rechizite școlare prin participația tuturor membrilor Asociației San Montan, acest lucru fiind deja obișnuit în activitatea pe plan social a asociației.

4

Vremea prânzului, sosesc și primii concurenți de la proba MTB, este momentul în care toți se vor delecta cu gustul nemaipomenit al Gulyas-ului, înainte de startul celei de-a doua probe de concurs, duatlonul, probă desfășurată în aceleași condiții ireproșabile.

6

Festivitatea de premiere a câștigătorilor începe prin surpriza oferită de participanții la eveniment, un buchet superb de flori pentru cea care este sufletul acestor manifestări sportive, președintele Asociației San Montan, Erika Santa, deoarece evenimentul a coincis cu aniversarea zilei sale de naștere dar și a unuia din voluntarii evenimentului, Roland Zelinschi. La premiere organizatorii au oferit diplome, medalii, trofee lucrate manual de artistul Ion Bârnea, unul din membrii asociației, concurenții de pe primele locuri fiind recompensațiși în bani. San Montan nu a uitat să premieze cu diplome de recunoaștere și voluntarii, reprezentanți ai primăriei din Comuna Baru, ai poliției și jandarmeriei, presa și fotografii concursului. De asemenea s-a organizat și o tombolă cu produse specifice MTB-ului și nu numai, la care au participat toți concurenții aliniați la start.

8

Evenimentul s-a încheiat cu un after-party, momente deosebite în care s-a devorat purcelușul la proțap, virșli, tort și prăjituri, muzică și distracție pe cinste, culminând cu focul de tabără înainte de miezul nopții.

9

Aceasta a fost impresia jurnalistului, sigur v-am captat toată atenția și v-am făcut nerăbdători de a participa la evenimentele viitoare pe care le vor pregăti acești sportivi minunați. S-au întâmplat atât de multe lucruri încât sigur am uitat să specific ceva, pentru care îmi cer scuzele de rigoare. Frumos, foarte frumos!

11

Dar, să vedem ce spun participanții despre eveniment:

Un concurs organizat cu suflet și pasiune pentru sport. Traseul de MTB este cu „de toate”. Cățărare, coborâre tehnică și viteză într-un peisaj de vis. Duatlonul are parte de un traseu „plat”? Dar nu vă bazați pe asta. Drumul e pietruit, aveți și un deal abrupt de urcat și coborârea pe pietre de lângă calea feratî (unde de fapt am și căzut) apoi coborâre în viteză la finish.Ambele concursuri au avut marcaj foarte bun în special la MTB. De hidratare și alimentare nu am ce să zic că am fost atat de concentrat pe curse că doar pe cel de la finish îl țin minte (mai ales prăjiturile cu ciocolată tip isler…mmm) și gulyas-ul vegetarian. Mulțumim pentru premii și pentru voi,echipa San Montan! (Răzvan Cighi).

10

Nemaipomenit, exact aşa cum ne-aţi obişnuit! Organizarea a fost fără reproş, traseul foarte interesant, iar voluntarii sunt tot mai inimoşi pe zi ce trece. Vom reveni cu aceeaşi plăcere de fiecare dată. (Răzvan Draia).

12

Din partea organizatorilor, Erika Santa:

13

Astăzi a vut loc aici în Comuna Baru o acțiune de ciclism și duatlon. La ciclism montan (MTB) am avut participanți suficienți din toate zonele țării, inclusiv un cetățean străin (american) care ne-a onorat cu prezența, o vreme frumoasă, concurenții având parte de vizibilitate, au putut admira peisajul de la poalele Retezatului. La duatlon de asemenea am avut sportivi din toată țara, inclusiv din Valea Jiului. Valea Jiului a dominat podiumul la ambele categorii de concurs. Aș vrea să mulțumesc în mod special Primăriei și Consiliului Local al Comunei Baru pentru că, alături de noi, ei sunt principalii organizatori, noi suntem asociați. An de an au găsit resurse pentru a premia practic sportivii de la acest concurs.

14


15


16


18


23

[slideshow_deploy id=’19661′]