Factorii poștali au pichetat sediul oficiului poștal din Petrila

posta1Parafrazând celebrul roman „Poștașul sună întotdeauna de două ori”, de data aceasta le-au ajuns „cuțitul la os”. La primele ore ale dimineții sediul oficiului poștal din Petrila a fost pichetat de către factorii poștali de pe raza orașului Petrila, aceștia aliniindu-se formei de protest organizate de Sindicatul Liber Poșta Română.

S-a ales ca acest lucru să se întâmple în afara orelor de program a factorilor poștali, între 8,30 – 9,00, activitatea oficiantelor de la ghișeele poștale nefiind perturbată.

„Principalele probleme pentru care ne-am alăturat acestei forme de protest sunt condițiile de lucru și salariile mici”, ne spune dirigintele oficiului poștal Petrila, Cecilia Bot.

În privința condițiilor de lucru vă pot spune că sunt foarte grele. S-au încheiat foarte multe contracte iar factorii poștali sunt nevoiți să care, la propriu , kilogramele de ziare și reviste pe jos, nu beneficiem de nicio formă de transport.Acest lucru, de cele mai multe ori, duce la preluarea serviciilor de către multele firme de curierat care au apărut. În al doilea rând salariile, ne-a ajuns din urmă salariul minim pe economie. SLPR a inițiat acest protest deoarece compania nu a aprobat majorarea cu 200 de lei a salariilor”, mai spune Cecilia Bot.

posta2Condițiile de muncă, în special cele din oficiul poștal Petrila, sunt neschimbate încă dinainte de 1989, ba mai rău, acestea s-au înrăutățit. Găsim un oficiu în care nu s-au mai făcut îmbunătățiri, oficiantele se confruntă cu lipsa imprimantelor și a strictului necesar desfășurării activității.

„Avem multe servicii iar tarifele, în special la colete și corespondență, sunt bune. La capitolul prestării acestor servicii stăm destul de prost datorită condițiilor de muncă. Ne confruntăm cu lipsa transportului și acest lucru poate duce la întârzieri de livrare”, mai spune dirigintele poștei.

În astfel de condiții există riscul ca poștașul să nu mai sune nici măcar o dată, dacă problemele vizate de SLPR nu vor fi rezolvate aceștia vor iniția alte forme de protest mult mai ample.

Daniel Petru BOLOG



« (Știre anterioară)