Țelul lui Cristian Resmeriță. 50% din Lupeni să fie modernizat până decembrie

Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, vrea ca după primele șase luni de mandat să schimbe radical aspectul localității.

cristir1

Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni a făcut un pariu. Cu el însuşi. Acesta vrea să îşi demonstreze, lui în primul rând, iar mai apoi cetăţenilor din municipiul Lupeni că până în Ajunul Crăciunului, localitatea îşi va schimba aspectul. Cristian Resmeriţă a pus un pariu, cu el însuşi, că în data de 23 decembrie, atunci când va împli 3 luni de mandat, 50% din infrastructura localităţii va fi reabilitată.

“Ambiţia mea în momentul de faţă este să facem în aşa fel încât bugetul pe care îl are Primăria Lupeni, şi nu este un buget mare, să facem în aşa fel încât toate lucrările de care avem nevoie. În municipiul Lupeni se lucrează la o parcare la blocurile ANL, zona palatului Cultural suferă o modernizare exterioară, de asemenea modernizăm iluminatul public. Toate aceste lucrări sunt făcute din bugetul propriu al municipiului Lupeni, fără să cerem ajutor de la absolut nimeni. În municipiul Lupeni, din punct de vedere al infrastructurii, drumuri, trotuare, şcoli, iluminat public, se lucrează la 30% din municipiul Lupeni. Asta la 3 luni de zile după ce am ajuns primar. Am venit pe 23 iunie, vinerea trecută a fost 23 septembrie, s-au împlinit trei luni de zile de când sunt primar al municipiului Lupeni, se lucrează la 30% din infrastructura localităţii şi fac un pariu foarte îndrăzneţ cu mine. În 23 decembrie, în Ajunul Crăciunului se vor împlini 6 luni de zile de când voi fi în poziţia de primar al municipiului Lupeni şi dacă mă ajută Dumnezeu să avem vreme bună, 50% din municipiul Lupeni va fi refăcut în totalitate. În momentul de faţă avem 30% în grafic, până în data de 23 decembrie, când voi avea 6 luni de mandat 50% din municipiul Lupeni va fi făcut în întregime”,  a declarat Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni în cadrul unei conferinţe de presă.

Municipiul Lupeni a devenit un şantier în aceste ultime 3 luni, de când Cristian Resmeriţă a preluat mandatul de primar. Au loc lucrări intense în toate cartierele localităţii, însă edilul vrea să facă anumite precizări cu privire la acestea. În vara acestui an, localitatea a fost grav afectată de inundaţii. Ploile au produs pagube însemnate, iar Guvernul a alocat peste 17 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii.

“Din punctul de vedere al reabilitării infrastructurii rutiere, în municipiul Lupeni se află în lucru patru proiecte mari. Aceste patru proiecte mari sunt: reabilitarea DN 66A, adică bulevardul, se reabilitează 2 km din infrastructura rutieră a bulevrdului, cele patru benzi şi bordura rutieră. Este un proiect finanţat de Guvernul României în urma inundaţiilor care au avut loc. Se derulează al doilea program prin care se fac astfaltări, se reabilitează cartierul Bărbăteni în întregime. Este o zonă care a fost grav afectată de inundaţii, sunt bani alocaţi de către Guvern. Doar aceste două lucrări sunt finanţate pentru infrastructura rutieră din aceste fonduri. Mai reabilităm, decolmatăm, se fac în aşa fel încât să nu mai avem probleme cu inundaţiile. Sunt în reparaţii 17 poduri şi podeţe. Cele mai vizibile sunt cele de pe bulevardul Păcii, tot din Bărbăteni pentru că acolo am avut probleme”,  a mai spus sursa citată.

Există însă şi alte lucrări, la fel de mari ca anvergură, care se derulează pe banii municipalităţii. Adică, proiectele sunt finanţate integral de la bugetul local.

“Mai există încă două proiecte mari de asfaltări în municipiul Lupeni. Se modernizează Calea Brăii, strada care duce spre Straja. Această lucrare este finanţată din bugetul propriu al municipiului Lupeni şi cel mai mare proiect de asfaltări în municipiul Lupeni care depăşeşte şi ceea ce facem în cartierul Bărbăteni şi Bulevardul Păcii se numeşte “modernizare străzi şi trotuare în municipiul LUpeni”. Este un proiect finanţat în totalitate de la bugetul local, nu am solicitat ajutor de la nimeni. Pentru acest proiect licitaţia a demarat în luna februarie a acestui an, a fost atribuită lucrarea în urmă cu o lună de zile, constructorul s-a apucat şi face lucrări de modernizare a străzilor şi cartierelor din municipiul Lupeni cu bani de la bugetul propriu al municipiului Lupeni. Vor fi reabilitate toate trotuarele de pe bulevardul Păcii, de la primărie până la Universal Edil, vom reabilita în întregime cartierul Bucura, Parângului, vom reabilita toată zona de bulevard, voi intra în Viitorului, Aleea Gorunului, în foarte multe locuri din municipiul Lupeni”,  a mai subliniat Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.

În momentul de faţă, la Lupeni se lucrează la 30% din infrastructura localităţii, iar până în Ajunul Crăciunului, Cristian Resmeriţă îşi propune să câştige pariul cu el însuşi.

[slideshow_deploy id=’13835′]

 



(Următoarea știre) »