duminică, octombrie 9th, 2016

 

Prima comedie a noii stagiuni la Teatrul ”Ion D. Sârbu” ne învață că dragostea nu moare, doar se transformă

Teatrul din Petroșani a cules, sâmbătă seara, ropote de aplauze și ovații la cea de-a doua premieră a stagiunii 2016-2017. Povestea imaginată ori poate culeasă din viața reală a Ferentarilor Bucureștiului de Teodor Mazilu, a adus pe scena Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani ”Proștii sub clar de lună”, într-o viziune artistică absolut originală a regizoarei Crista Bilciu. Drama unor familii în care nepotrivirea de caracter pare, la prima vedere, ireconciliabilă este prezentată cu accente tragicomice, în care încâlcitele căi ale dragostei (când conjugale, când extraconjugale) se împletesc perfect cu celeCItește mai departe


Cursuri de scurtă durată la Universitatea Petroșani

  Specializați în câteva sute de ore. Universitatea din Petroșani vine în sprijinul celor care vor să urmeze cursuri postuniversitare. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului organizează cursuri postuniversitare în mai multe domenii. La toate cele trei facultăți din cadrul Universității Petroșani sunt organizate astfel de cursuri. Astfel, în cadrul Facultății de Mine se organizează curs de evaluator al riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă. Tot aici se are loc un alt curs, managementul calităţii produselor şi serviciilor, Managementul deşeurilor și epurarea apelor reziduale. Toate cursurile au o duratăCItește mai departe


Caută să dezvolte infrastructura turistică

Autoritățile locale din Vulcan vor să dezvolte infrastructura turistică. În iarna anului trecut, autoritățile locale de la Vulcan au realizat un apres-schi în stațiunea montană Pasul Vâlcan. Prin Legea nr.526/2003 pentru aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare a Turismului „Schi în România” se nominalizează în lista zonelor identificate pentru dezvoltarea domeniului schiabil şi practicarea altor sporturi de iarnă şi zona Straja – Pasul Vulcan. “Având in vedere potenţialul turistic ridicat al acestei zone, se doreşte dezvoltarea infrastructurii de agrement din Pasul Vulcan, în scopul practicării sporturilor de iarnă. De asemenea pentruCItește mai departe


Vrea să fie parlamentar

  Unele dintre partide deja au anunțat numele candidaților la alegerile parlamentare, însă la Partidul Mișcarea Populară încă se întocmesc listele, iar Bianca Timiș și-a anunțat candidatura chiar pa pagina de socializare. “Vă impărtășesc astăzi un moment important al vieții mele. Oficial, mi-am exprimat intenția de a candida pentru un mandat de deputat în Parlamentul Românei, din partea Partidului Mișcarea Populară. Am făcut acest pas dupa o analiză personală si, recunosc, încurajată de multi dintre dumneavoastră să continui, să lupt, sa merg mai departe pe acest drum. Stiți bine căCItește mai departe


Magistrații care comit erori să fie excluşi din magistratură! O lege care poate pune ordine în justiție!

Cristian Bodea, un senator independent a depus în Parlament un proiect legislativ pentru magistrații certați cu legea, prin care statul poate recupera prejudiciile de la procurorii şi judecătorii care comit erori grave din neglijenţă sau rea-credinţă, ei riscând acum şi excluderea din magistratură. „Statul plăteşte o groază de despăgubiri la CEDO şi nu recuperează nimeni, nu plăteşte nimeni pentru aceşti bani, plătim noi din buzunarele noastre pentru greşelile unor magistraţi care fie se avântă, fie nu calculează bine, fie au anumite interese, adică sunt cointeresaţi de persoane pe linie politică,CItește mai departe


Festivalul internaţional de poveşti „Cuvânt de înţelepciune”, la Lupeni – Capitala culturală a Văii Jiului

Proiectul „Lupeni – Capitală culturală a judeţului Hunedoara” inițiat de primarul Cristian Resmeriţă, odată cu refuncționalizarea palatului Cultural Minerul, continuă. Săptămâna viitoare, mai exact marți, 11 octombrie, aici este programat un nou eveniment culturl de excepție, respectiv prima ediție a Festivalului internaţional de poveşti „Cuvânt de înţelepciune”. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Lupeni, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Bărbăteni din Lupeni, și va aduce pe scena Palatului Cultural Minerul, patru povestitori , trei din străinătate şi un român, care îi vor învăţa pe spectatori (părințiCItește mai departe


Avertisment al salvamontiștilor

  Salvamontiștii le recomandă turiștilor să fie prudenți atunci când aleg un traseu de creastă în masivele Parâng și Retezat, în condițiile în care zăpada de la peste 2.000 de metri se poate transforma foarte repede în gheață. „Zăpada este destul de mică, se topește ziua. Peste noapte, din cauza temperaturilor sub zero grade se formează un strat de gheață pe poteca din stâncă, ceea ce face ca în ziua următoare deplasarea să fie destul de anevoioasă. Se alunecă ușor, colțarii nu ajută pe stâncă și nu este nici zăpadăCItește mai departe


O handbalistă din Vulcan va juca la campioana României şi a Europei

La sfârşitul săptămânii trecute, handbalistele profesorului Elvis Stan din Vulcan au marcat începerea activităţii sub egida Clubului Sportiv Municipal „Mihai Viteazu” printr-un trial amical la care au mai participat echipele handbal de junioare IV ale C.S. Hunedoara şi C.S.Ş. Petroşani. Rezultatele acestui turneu amical au fost: C.S.M. „Mihai Viteazu” Vulcan – C.S. Hunedoara: 31-22; C.S.M. „Mihai Viteazu” Vulcan – C.S.Ş. Petroşani: 27-8; C.S. Hunedoara – C.S.Ş. Petroşani: 21-16. Podiumul golgeterelor turneului a fost ocupat de trei vulcănence: Anamaria Grigore (22 de goluri), Bianca Curcă (10 goluri) şi Andreea Crainic (6 goluri).CItește mai departe


Săptamâna viitoare se ia CURENTUL în mai multe localități din județul HUNEDOARA! Vezi AICI unde!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Luni , 10 Octombrie 2016 Localitățile OPRIŞEŞTI; POIENIŢA; BULZEŞTII DE SUS (parțial) ; 09:00 – 15:00 Municipiul ORĂȘTIE, str. Progresului, Kogălniceanu (parțial), Unirii (parțial); 09:00 – 15:00 Localitatea ANINOASA, str. Libertății, Văleni; 09:00 – 16:00 Localitatea HAȚEG, str. T. Vladimirescu; 09:00 – 16:00 Localitatea LUPENI,CItește mai departe


UPDATE. Gospodărie mistuită de un incendiu

Pompierii din Petroșani au reușit să dea de trupul carbonizat al bătrânei din Lupeni, căreia în această dimineață i-a luat foc gospodăria. Potrivit pompierilor, focul ar fi izbucnit de la un radiator electric amplasat pre aproape de materialele combustibile adunate de-a lungul timpului de femeie. Pompierii din Petroșani și Lupeni au intervenit în acestă dimineață, în municipiul Lupeni, la stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată într-o zonă greu accesibilă. Proprietarul locuinței, o bătrână de circa 80 de ani, este căutată de militari sub dărâmături după ce tavanul construcțieiCItește mai departe


Candidat de deputat / Cristian Merișanu (PSD) – candidatul social-democraților din Valea Jiului

Dorința unui electorat care așteaptă oameni noi, oameni tineri în viața politică, inclusiv la nivelul Văii Jiului, pare să fi fost o condiție pe care liderii PSD din Valea Jiului au înțeles-o și au însușit-o întocmai. Așa se explică, în mod cert, faptul că propunerea social-democraților din cadrul organizațiilor locale din Valea Jiului pentru înscrierea pe listele PSD pentru alegerile din iarna acestui an, la Camera Deputaților, este tânărul viceprimar al Vulcanului, Cristian Merișanu. Reprezentant al tinerei generații de oameni politici din Valea Jiului, Cristian Merișanu a urcat pas cuCItește mai departe


Schimbare în CJH?

Partidul Social Democrat a definitivat lista pentru alegerile parlamentare. Laurenţiu Nistor şi Cristian Resmeriţă deschid lista pentru Camera Deputaţilor, respectiv Senatul României. Candidatura ambilor vine la solicitarea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. La Camera Deputaţilor, Natalia Intotero, Ilie Toma, Petre Sorin Marica, Radu Barb, Cristian Merişanu, Alin Ţambă şi Dacian Ciodaru completează lista. În ceea ce priveşte candidaturile pentru Senat, Cristian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni deschide lista, acesta fiind urmat Viorel Sălan, Marius Heljiu, Valeria Filimon şi Puiu Badea. Cristian Resmeriţă şi Laurenţiu Nistor ocupă funcţii administrative, în urma alegerilor dinCItește mai departe


Terenurile degradate în atenția autorităților vulcănene

Edilii de la Vulcan acordă o atenție sporită terenurilor degradate. În acest sens, în cadrul unei hotărâri de consiliu s-a aprobat completarea strategiei locale de dezvoltare. Astfel a fost inclus un obiectiv ce urmează a fi reabilitat. “Prin Programul Operaţional Regional 2014-2020,  Domeniul major de intervenţie 5.2 ”Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului„ Primăria Vulcan poate accesa fonduri nerambursabile în vederea reabilitării terenurilor degradate”, arată ediliiCItește mai departe


Import de huilă la CEH?

Complexul Energetic Hunedoara pregătește un import de huilă. Asta susține Petre Nica, cel care a fost președintele Sindicatului Muntele. Stocurile de cărbune de la CEH sunt aproape goale, iar administrațiile locale beneficiare de agent termic pun presiune pe CEH pentru a porni încălzirea.     „Intentia celor de la CEH este aceea de a face o achizitie de cãrbune din import. Printr-o adresã pe care am trimis-o premierului Ciolos, însã, atragem atentia cã  o achizitie din import a fost premeditatã prin faptul cã minerii nu au fost chemati la muncãCItește mai departe