Cursuri de scurtă durată la Universitatea Petroșani

 

Specializați în câteva sute de ore. Universitatea din Petroșani vine în sprijinul celor care vor să urmeze cursuri postuniversitare. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului organizează cursuri postuniversitare în mai multe domenii.

upet

La toate cele trei facultăți din cadrul Universității Petroșani sunt organizate astfel de cursuri. Astfel, în cadrul Facultății de Mine se organizează curs de evaluator al riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă. Tot aici se are loc un alt curs, managementul calităţii produselor şi serviciilor, Managementul deşeurilor și epurarea apelor reziduale. Toate cursurile au o durată de 240 de ore. În ceea ce privește Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică au loc două tipuri de cursuri, de reconversie și de formare. Astfel, în cadrul programelor  postuniversitare de conversie profesională au loc cursuri de Electronică și Automatizări, Informatică, Electromecanică, Educaţie tehnologică și Transporturi. Și în cadrul Facultății de Științe se organizează cursuri postuniversitare. Astfel, în categoria programelor postuniversitare de conversie profesională se regăsesc cursurile la Economie și educație, antreprenorială și Comerț, turism, servicii. În schimb, în cadrul programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, cei de la instituția de învățământ superior din Valea Jiului organizează Managementul serviciilor de sănătate, Managementul activităților sportive, managementul serviciilor în instituȚiile publice, management educaȚional, managementul resurselor umane.

Mai multe detalii despre cursurile postuniversitare organizate de Universitatea din Petroșani aflați aici.

[slideshow_deploy id=’36590′]