Promisiune făcută, obligație onorată !

jiet1Copiii care învață la Școala sătească de la Jieț (Petrila) au avut șansa ca, la deschiderea noului an școlar, să-i aibă alături de ei pe reprezentanții unor organizații neguvernamentale precum Crucea Roșie sau Rosa Multiflora din Valea Jiului care, impresionați de acești copii și poveștile lor de viață, și-au asumat misiunea de a se ocupa de susținerea acestora în actul de educație.

Cum pentru oamenii de onoare, promisiunea făcută se cere a fi obligație onorată, zilele trecute, reprezentanții ai Filialei de Cruce Roșie din Petroșani (Mariana Popa Costaș, Ileana Firțulescu etc), mobilizați de Costel Avram, dar și alți oameni de suflet care au subscris proiectului, cum ar fi dr. Octavian Popescu sau Eduard Felciuc, au ajuns din nou la Școala din Jieț. De data aceasta le-au adus copiilor, așa cum au promis, ghiozdane, acuarele, creioane colorate și alte rechizite școlare, dar și multe pachete cu dulciuri.

jiet3

Etapa următoare a actului de caritate făcut de oameni de suflet pentru copiii de la Școala din Jieț programează, pentru luna noiembrie, o reprezentație gratuită a unei piese de teatru de păpuși chiar la grădinița din cadrul acestei școli.

Iar faptele bune nu se vor opri aici…

[slideshow_deploy id=’19661′]