Unitatea de asistență tehnică ar putea avea sediul în caminul 1

Unitatea de asistență tehnică, înființată de Guvern, pentru a sprijini Valea Jiului ar putea avea sediul în căminul 1 al Universității Petroșani. Ordinul privind înfiinţarea unităţii guvernamentale de asistenţă tehnică pentru Valea Jiului a fost semnat încă de săptămâna trecută.acesta va funcţiona la Universitatea Petroşani, iar acum se identifică locaţia unde îşi va desfăşura această unitate activitatea.

c1img01

Vom face cu ADI Valea Jiului un parteneriat, iar astfel vrem să ne implicăm în dezvoltarea locală şi regională şi astfel încercăm să atragem firme stabile în Valea Jiului. Am conturat locaţia împreună cu Prefectura judeţului şi cu primarul Tiberiu Iacob Ridzi. Vineri vom definitiva dotarea locaţiei. Avem două variante, căminul 1 pentru că este mai aproape de centrul oraşului şi o variantă în corpul D, dar cel mai probabil locaţia va fi în căminul 1. Asta înseamnă participarea universităţii la mai multe proiecte”, a declarar Radu Sorin, rectorul Universităţii Petroşani.

Astfel, una din soluțiile identificate este înființarea unei unități guvernamentale de asistență tehnică astfel încât aceasta să vină în sprijinul autorităților locale în procesul de scriere a proiectelor de dezvoltare.

După realizarea acestei unități, Valea Jiului, dar și celelalte regiuni defavorizate din țară vor putea beneficia de fonduri pentru dezvoltare cu prioritate. Se vor aloca bani în mod special pentru aceste zone. Zeci de milioane de euro ar putea fi puse la dispoziția celor trei regiuni defavorizate, însă trebuie doar elaborate proiectele, iar acestea trebuie să fie conforme cu normele europene.