Aniversare Gabriel Petric la Deva, sub semnul logosului și melosului

petricÎn acest mijloc de octombrie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a oferit un eveniment cultural de excepție: o întâlnire cu scriitorul, filosoful, muzicianul și profesorul Gabriel Petric, care a fost sărbătorit cu prilejul împlinirii, în această toamnă, a vârstei de 60 de ani.

”Ne-a făcut o mare plăcere să-i urăm și să-i cântăm „La mulți ani” împreună cu Corala „Sargeția”, sub bagheta dirijorului Nicolae Icobescu, care a susținut un moment muzical. Un alt moment muzical ne-a fost oferit de muzicianul Florian Chelu, fondatorul Rock Filarmonica, acompaniat de doamna Alexandrina Chelu”, spune Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat omului de cultură Gabriel Petric o Diplomă de Excelență pentru slova și muzica dăruite iubitorilor de frumos și i-a oferit în dar o amplă biobibliografie. Pornind de la cele două pasiuni ale acestuia – filosofia și muzica –, biobibliografia poartă titlul semnificativ Logos și melos.

”Prin această amplă biobibliografie răsplătim contribuția importantă pe care Gabriel Petric a adus-o la afirmarea culturii județului nostru. Între copertele acestei biobibliografii este concentrată munca de o viață a profesorului Gabriel Petric, o muncă făcută cu pasiune și dăruire, atât de la catedră, cât și în filele de carte sau în tovărășia strunelor de chitară”, arată Sebastian Bara.

petric1

Cu rădăcinile în Orăștie, Gabriel Petric este, cu adevărat, un demn continuator și urmaș al strălucitei galerii de personalități pe care acest oraș a dat-o culturii române. Personalitate complexă, cu pasiuni și preocupări diverse, cu privilegiul de a-l fi cunoscut pe filosoful Constantin Noica, prof. Gabriel Petric demonstrează, prin întreaga sa creație, ce înseamnă un intelectual adevărat. Și, ca orice om de valoare, este caracterizat de o modestie discretă, de o reținere în a ieși în față cu orice chip și cu orice preț. Dar adevăratele valori se impun prin ele însele, de la sine, și recunoașterea nu întârzie pentru că valoarea unui om se afirmă prin ceea ce face și ceea ce dăruiește celor din jur.

petric2

Iar Gabriel Petric are o operă impresionantă, concretizată în cele peste 130 de studii și articole publicate în țară, articole publicate în străinătate în reviste de mare prestigiu din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, texte poetice, cărți, traduceri din domeniul muzicii rock, de care este pasionat și cunoscător. Trebuie remarcate și emisiunile televizate, interviurile, articolele publicate în volume, numeroasele comunicări la simpozioane și conferințe științifice naționale și internaționale din Germania și Ungaria, pe teme de muzică sau filosofie.

Personalitate remarcabilă a culturii hunedorene, a învățământului hunedorean, autor al unei vaste opere, care face cinste oricărei biblioteci, Gabriel Petric a îmbogățit zestrea spirituală a județului Hunedoara cu o operă care își va dovedi perenitatea și de care se vor bucura multe generații ce vor veni”, a mai precizat Ioan Sebastian Bara, gazda evenmentului cultural de la Deva.

La final Gabriel Petric a susținut un scurt recital de chitară acustică.

petric3

***

petric4