George Enescu din nou la Petroșani, după 87 de ani

enescu1Marele violonist și compozitor George Enescu avea să susțină, în urmă cu 87 de ani, la 17 noiembrie 1929, un recital excepțional la Petroșani, în sala Teatrului de Stat.

Arc peste timp, într-o fericită coincidență, luni după amiază, în ambianța fostului Teatru de Stat din Petroșani, în prezent devenit unul din cele mai selecte localuri din Valea Jiului, restaurantul ”La Belle Epoque”, Asociația Klavier Art a adus publicului din Valea Jiului bucuria reîntâlnirii cu muzica maestrului George Enescu. De data aceasta, sunetul muzicii enesciene s-a făcut remarcat cu ajutorul artiștilor:
Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (la pian), alături de tinerii muzicieni aflați la debut artistic Andrei Radu (vioară) și Măriuca Popa (pian).

Dincolo de succesul prestației artistice oferite de acești tineri, dar extrem de talentați, artiști, remarcabilă este prezența unui public iubitor de muzică de calitate, care a umplut până la refuz sala fostului Teatru de Stat din Petroșani, la fel cum s-a întâmplat și, în urmă cu 87 de ani, la concertul susținut atunci de George Enescu.

enescu2