Cenaclul ”Pas cu pas” din Lupeni își deschide noua stagiune artistică la Palatul Cultural

palat-lueni-frumosTalentații copii de la Cenaclul „Pas cu Pas” din Lupeni, vor face din nou sala Palatului Cultural Minerul din Lupeni să vibra, odadă cu spectacolul care va marca deschiderea stagiunii artistice 2016-2017.

Evenimentul va avea loc la Sala Palatului Cultural Minerul din Lupeni, într-un spectacol organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni, în colaborare cu Liceul Teoretic” Mircea Eliade” – Școala Gimnazială nr. 2 din Lupeni și Cenaclul „Pas cu Pas” coordonat de prof. Petronela Baldovin, eveniment care va avea loc vineri, 21 octombrie 2016, începând cu ora 17,30.

Intrarea se va face pe bază de invitații, acestea fiind distribuite la Palatul Cultural Minerul și la sediul Școlii Gimnaziale nr. 2 din Lupeni.

”Așa cum vă promiteam, Palatul Cultural Minerul va fi locul unde cultura își va face simțită prezenta din ce în ce mai des. Proiectul nostru Lupeni – Capitală culturală a județului continuă și, pentru finalul acestei săptămâni, avem programat  un spectacol în care copiii talentați ai municipiului Lupeni ne vor încânta cu vocile lor, într-un nou recital artisic ce se anunță a fi unul de excepție. Odată cu acest spectacol, deschidem oficial stagiunea de spectacole pentru copii, sesiunea 2016-2017”, a declarat Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.