FOTBAL. AVANCRONICA ETAPEI CU NUMĂRUL 8 DIN LIGA 4, HUNEDOARA. DERBY-UL VĂII JULUI LA PETROȘANI, LIDERII JOACĂ MECIUL PROMISIUNILOR.

Sâmbătă și duminică, AJF Hunedoara a programat cea de-a opta etapă a campionatului județean de fotbal, partide care vor avea startul la orele obișnuite, 9,30 – juniori și 11,30 seniori.

Inter - Brad

 

Privind la clasamentul general al seniorilor, vom avea câteva partide interesante de urmărit, cel puțin în ceea ce privește primele cinci clasate, Hercules Lupeni (19 pct), urmăriți îndeaproape de Inter Petrila (18 pct), Victoria Călan (15 pct), Aurul Certej (14 pct) și Retezatul Hațeg (11 pct).

Sâmbătă, 22 octombrie, sunt programate patru jocuri în cea de-a opta rundă a turului, zi în care se va desfășura și partida derby a Văii Jiului, întâlnirea dintre Jiul Petroșani și Inter Petrila. Plecând de pe poziția de favoriți, petrilenii nu pot dormi liniștiți, orgoliile există în această partidă chiar dacă sunt foarte bine ascunse. Tehnicienii jiuliști au fost prezenți la câteva partide ale petrilenilor, deci se „coace” ceva.

CS Hunedoara va avea de înfruntat, pe teren propriu, Retezatul Hațeg, o echipă care pare să-și revină din oscilațiile anterioare. Sigur va fi o partidă importantă pentru evoluția în clasament a clubului din Țara Hațegului.

Văzută pe drept ca fiind revelația acestui sezon, Aurul Certej, se va deplasa la Metalul Crișcior Brad. O partidă ușoară pentru auriferi, având în vedere involuția metaliferilor de până acum, reușind doar un singur punct în clasamentul general.

La Uricani, Minerul Uricani, va „primi vizita” echipei Aurul Brad. Vor reuși uricănenii să-și pornească motoarele în această partidă? Greu de spus, vom vedea sâmbătă. Deocamdată, băieții lui Scurtu se uită „lung” din coada clasamentului.

Duminică, 23 octombrie, liderii acestei ediții a campionatului, Hercules Lupeni, vor avea viață grea în deplasare la Victoria Călan, cea de-a treia clasată pe podiumul ligii a patra. Aflați în avantajul terenului propriu, călănenii promit surprize liderei și este de departe cel mai interesant meci al etapei.

Tot duminică se va juca, la Băița, partida dintre Șoimul Băița și Universitatea Petroșani, două echipe care au dezamăgit în acest sezon, până acum.

Cele mai importante meciuri ale juniorilor A din liga 4 Hunedoara sunt partidele primelor patru clasate pe podium, Jiul Petroșani (21 pct), Retezatul Hațeg (18 pct), Inter Petrila (17 pct) și CS Hunedoara (16 pct).

Astfel, ca o coincidență, Jiul Petroșani, echipă cu maxim de victorii în această ediție, va întâlni Inter Petrila, echipă care a cedat locul secund în etapa trecută, iar CS Hunedoara va întâlni Retezatul Hațeg, actuala vice-lideră.

Meci foarte greu pentru petrileni știind că Jiul nu își face probleme decât asupra numărului de goluri marcate, având până acum doar un singur gol primit. La fel putem spune și de Retezatul Hațeg, echipă care va trebui să depună eforturi pentru a-și păstra actualul loc în clasament.

Acestea fiind spuse: HAI ȘI TU LA MECI!

PROGRAMUL ETAPEI A VIII –A, LIGA 4 HUNEDOARA

program-et8-seniori-juniori