Timp de intervenție redus la avarii

Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat în urma sistării furnizării apei potabile din data de 18 octombrie 2016, survenite ca urmare a unei avarii la conducta de aducțiune DN1000, în zona Călan Băi.

prod2

Inițial, pe baza experiențelor anterioare,  a fost prevăzut un termen de intervenție la avarie de 14 ore. Datorită investițiilor făcute în ultima perioadă, am beneficiat de tehnică și tehnologie care au făcut posibilă reducerea timpului efectiv de intervenție, fapt care a avut ca efect reluarea mai rapidă a serviciilor către populație. Practic, datorită promptitudinii echipelor de lucru și a bazei materiale s-a diminuat semnificativ timpul de intervenție în teren de la 12 până la 24 de ore, sau chiar 48 de ore, la mai puțin de 8 ore de la sistarea și până la reluarea furnizării apei potabile.

Tehnologia și materialele noi utilizate în cadrul reabilitării conductei de aducțiune permit ca și remedierea avariei să fie efectuată într-un timp mult mai scurt. Ca urmare a montării unor vane de linie, s-au putut izola segmentele de conductă neafectate, nemaifiind nevoie de golirea întregii conducte.

Prin investițiile derulate, dorim să furnizăm servicii de apă și apă uzată de bună calitate clienților din zona noastră de acoperire.