Instanțele de judecată participă la ”Ziua Porților Deschise ”

 

Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva participă în acest an la manifestarea dedicată familiarizării cetățenilor cu aspectele specifice activității de jduecată. Astfel, la Tribunalul Hunedoara manifestarea are loc marţi, între orele 10-13, iar agenda cuprinde, în principal, simulări de procese, turul instanţei, vizitarea compartimentelor din structura instanţei, informarea celor interesaţi cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara, sau a altor informaţii utile disponibile pe site-ul Tribunalului Hunedoara şi la info-chioşcuri.

Imagini pentru Instanțele de judecată participă la ”Ziua Porților Deschise ”

Potrivit preşedintelui Tribunalul Hunedoara, judecător Mihaela Timișan, sunt invitați la manifestare elevii, studenţii, justiţiabilii, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti, ori cei interesaţi să afle mai multe informaţii despre circuitul unui dosar, etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze, condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar, precum şi despre cariera de magistrat. Același tip de manifestări au loc și la Curtea de Apel Alba Iulia, însă participanții vor primi și broşuri informative.

Această acţiune este organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia civilă este adusă în atenţia publicului european.

 

[slideshow_deploy id=’36590′]

 



« (Știre anterioară)