Carnavalul de Haloween, sub semnul bucuriei și al vrajei, la Biblioteca județeană din Deva

bihalowen1Și în acest sfârșit de octombrie, curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a fost împodobită cu zeci de bostani, luminați ca să-și întâmpine micii prieteni dornici să petreacă aici o seară de Halloween de neuitat. Dar nu numai cei mici s-au bucurat de această sărbătoare, pentru că gazdele au avut oaspeți de toate vârstele.

Venită de curând din spațiul anglo-saxon, sărbătoarea de Halloween a fost adoptată cu mare entuziasm și în țara noastră, ca o sărbătoare a vrajei, a misterului, dar și a bucuriei în egală măsură. Biblioteca Județeană a fost receptivă la dorința prietenilor ei de a sărbători Halloween-ul și, de aceea, de câțiva ani încoace, aici este organizată, cu mare plăcere, și această manifestare.

Chiar dacă nu este o sărbătoare românească, Halloween-ul a fost adoptat tocmai pentru puternica infuzie de veselie, de bună dispoziție, de umor și imaginație. De aceea, am dorit să aducem un strop de bucurie în inimile prietenilor noștri, iar dacă am reușit acest lucru, avem o deosebită satisfacție”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

Și în acest an, în curtea arhiplină a Bibliotecii județene din Deva a fost creată atmosfera specifică acestei sărbători. La lumina bostanilor-felinar au fost prezentate tradițiile și obiceiurile legate de această zi, s-a vorbit despre istoria acestei sărbători. A urmat petrecerea propriu-zisă al cărei punct de atracție l-au reprezentat cele două concursuri binecunoscute deja: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Ca în fiecare an, și acum imaginația, bunul gust și originalitatea concurenților s-au făcut simțite din plin. Costumele de ființe fantastice, monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri au reușit să creeze atmosfera autentică de Halloween, aplauzele celor prezenți fiind răsplata întregii strădanii a micilor concurenți. Aplauzele au însoțit și premierea celor mai reușite costume și a celor mai înfiorători bostani. Seara s-a încheiat cu o petrecere la care muzica și dansul au asigurat antrenul și buna dispoziție.

bibhalowen2

”Ca de obicei, ne-am așteptat cu mult drag prietenii cărora am încercat, și sperăm că am și reușit, să le oferim o seară plăcută, plină de veselie și surprize. Suntem bucuroși pentru faptul că biblioteca noastră, pe lângă activitățile de informare, pe lângă tot ceea ce facem pentru promovarea culturii, a marilor personalități și evenimente, pe lângă lansările de carte, se implică și în organizarea unor evenimente menite să aducă zâmbete și bucurie în inimile prietenilor noștri de toate vârstele.  De aceea, am dori ca în fiecare an curtea bibliotecii noastre să strălucească la lumina bostanilor de Halloween, iar prietenii noștri să se simtă cât mai bine, să petreacă momente pline de veselie și bună dispoziție”, apreciază gazda evenimentului, Ioan Sebastian Bara.

Căștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii constând în trofee, diplome și cărți, iar toți copii participanți la acest carnaval au primit din partea Bibliotecii Județene baloane și dulciuri.

bibhalown4

Concursul Cel mai înspăimântător costum:

Premiul I: Sofia Ioana Șerb

Premiul II: Miruna Damian

Premiul III: Vlad Tomuș

Mențiune: Andrea Brian

Mențiune: Briana Damian

Concursul Dovleacul de groază:

Premiul I: Anamaria Iordache
Premiul II: Rareș Stoica
Premiul III: Denisa Cocea
Mențiune: Alesia Cristina Caforio
Mențiune: Dariana Drăgulescu

bibhalowen5

[slideshow_deploy id=’27028′]