Cuvinte potrivite, cu Călin Georgescu, la Petroșani

georgescu2Călin Georgescu, președinte al Clubului de la Roma și una din vocile României contemporane a conferențiat sâmbătă și la Petroșani, într-un periplu național de evenimente generate de lansarea ultimului său volum de autor, ”Cumpăna României”.

O asistență numeroasă și selectă, care a participat la acest eveniment organizat în Petroșani de jurnalistul Ionuț Drăgotesc, a apreciat la unison cuvintele potrivite transmise de dr.  Călin Georgescu. Oamenii au simțit nevoia să-l citeze pe distinsul oaspete al Văii Jiului, iar frazele sale au devenit ”best seller” al rețelelor de socializare, sâmbătă seara.

”Cartea ,, Cumpăna României” ne arată că România trebuie sa acorde tineretului încredere absolută. Tineretului trebuie să i se redea locul binemeritat, adică primul loc. Concluzia este ca a fost o seară reușită, iar oamenii au nevoie de astfel de prezentări ce îți mai luminează mintea”, este concluzia mărturisită prietenilor săi de Gabriel Lungu, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, proaspăt membru al PNL.

„Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”, este fraza rostită de Călin Georgescu, care l-a marcat pe Costel Avram, directorul Apa Serv Valea Jiului.

”O Conferință interesanta despre românism și patriotism! Calin Georgescu un om cu suflet de român adevărat!”, spune și tânărul politician liberal din municipiul Vulcan, Dan Marinescu.

”Multumim domnului Calin Georgescu pentru sfaturile utile si observatiile pertinente. Sunt convins ca am invatat multe de la dumneavoastra, ne-am invins frica si indraznim sa credem in Romania”, este concluzia unui eveniment esențial pentru Valea Jiului, o concluzie transmisă de tânărul politician social-democrat Cristian Merișanu