Hărți pentru Parâng

Voluntarii de la Caritas vor să revigoreze zona montană Parâng. Timp de trei zile aici va avea loc un maraton al voluntariatului, iar tinerii vor amenaja mai multe trasee în munte. Voluntarii vin în completarea celor de la Salvamont, astfel încât  zona destinată turiștilor să fie mai accesibilă.

traseu-parang

„Proiectul presupune nu doar amenjarea traseelor turistice, ci și montarea unui popas turistic, care, în funcție de condițiile atmosferice, îl vom putea amenaja până la începutul anului viitor. Vom marca traseele turistice, 3 fiind cele mai spectaculoase: către Lacul Mija, Vârful Parângul Mare și Parângul Mic, vom marca câteva repere importante ale masivului și vom încerca să implicăm oamenii, ca, la rândul lor, să fie ei înșiși mijloacele de promovare pentru Parâng. De asta 40 de voluntari vor fi în munte, în week-end în Parâng”, a spus Alexandru Kelemen, reprezentant al Caritas Alba Iulia, la Petroșani.

Proiectul are o valoare de 11.250 de lei. Voluntarii sunt dintre tinerii de liceu, care dau mereu o mână de ajutor, atunci când este nevoie și cei de la Caritas, care, zi de zi, sunt alături de cei care au nevoie de sprijin în comunitatea noastră.

[slideshow_deploy id=’27028′]