Au băgat gazul și au avariat magistrala de apă

Angajații unei societăți care se ocupă de lucrări pentru introducerea unei rețele de gaz metan au spart conducta de alimentare cu apă potabilă a unui cartier, nu o dată ci de două ori.

colonie

Cum toate sesizările locuitorilor cartierului au ajuns la dispeceratul Apa Serv, echipele de intervenție au muncit contracronometru pentru a repara stricăciunile celor care introduc gazul metan. ”Au lovit conductele de apă și le-au spart, și vineri seara dar și ieri (n.r. duminică). Este o firmă care a câștigat licitația pentru lucrări de introducere a gazului metan, pentru școala din Colonie. Am înțeles necesitatea acestor lucrări, dar eu sper ca lucrurile să revină la normal și să nu mai producă și alte avarii. Oamenii noștri au lucrat neîntrerupt pentru că nu puteam lăsa cartierul fără apă și nici școala generală ”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Firma vinovată va trebui să achite intervențiile pentru reparațiile la magistrala de apă. ”Noi întocmim un deviz cu cheltuielile și ei vor trebui să plătească stricăciunile”, a mai declarat Avram.

[slideshow_deploy id=’27126′]