Greva generală din Spitale nu a adus astăzi nici o rezolvare. Liderul PSD promite discuții de urgență, pe acest subiect, în Parlament

greva-la-spitalul-din-vulcanPeste 82.000 de cadre medicale au intrat, de luni dimineață, în grevă generală, în spitalele din întreaga ţară. Greva generală declanşată luni de Sanitas va continua întrucât discuţiile de până acum cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu rezolvă cerinţele sindicaliştilor, a declarat preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, ctat de Agerpres. „Greva continuă, colegii trebuie să ştie acest lucru, nu avem nimic cert şi palpabil. (…) Este grevă generală şi continuă până când colegii vor fi anunţaţi că am luat altă decizie. Ne întâlnim cu colegii într-un birou executiv extraordinar. Dacă proiectul trece şi de plen, atunci lucrurile sunt rezolvate. Discuţiile de până acum nu duc la ceea ce vrem noi. Singurii care pot să mai rezolve sunt parlamentarii”, a afirmat preşedintele Sanitas în urma întâlnirii cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

El a spus că ministerul „nu mai are pârghiile legale” şi nu mai pot fi date ordonanţe de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul de sănătate. „Acum, Ministerul Sănătăţii nu mai are pârghiile legale, nu se mai pot da ordonanţe şi ministrul nu îşi mai asumă acest lucru pentru că nu mai are cum. (…) În urma discuţiilor pe care le-am avut cu domnul ministru şi consilierii dumnealui pentru Ordonanţa 20, nu mai există varianta opririi grevei printr-o altfel de rezolvare decât după-amiază sau în Parlament şi poate mâine sau la o altă dată stabilită prin votarea amendamentelor pe care noi le-am propus şi ne-au fost acceptate în Comisia de sănătate. În schimb, am purtat discuţii cu domnul ministru despre problemele delicate din sistem pe care le are la îndemână şi am putea ca în următoarea perioadă de timp să ne întâlnim, poate chiar astăzi – contractul colectiv de muncă, sporurile, acea Ordonanţă 43 – condiţii în spitale care credeam noi că ar fi rezolvat şi Ordonanţa 20”, a susţinut liderul Sanitas.

DragneaRevendicările salariaţilor din sistemul medical sunt legitime şi vor fi susţinute urgent de PSD în Parlament, a declarat luni preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea.  „Guvernul ZERO a băgat în grevă 80.000 de cadre medicale şi personal tehnic. În acest moment, sistemul medical este blocat. Revendicările salariale sunt legitime, iar PSD le va susţine urgent în Parlament pentru a rezolva problema şi a încheia greva. Vom veni cu soluţii pentru ca cei care au grijă de sănătatea noastră să fie respectaţi. Medicii trebuie să simtă în buzunarele lor că fac parte din clasa de mijloc”, a postat Dragnea, pe pagina de Facebook.

Sindicatele din Sănătate sunt nemulţumite pentru că personalul TESA şi funcţionarii publici, medicina şcolară şi asistenţa socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 şi OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluţia propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanţă atunci când va fi dezbătută în Parlament.

[slideshow_deploy id=’36590′]