Învățăm să conviețuim armonios – proiect educațional interjudețean de promovare a tradițiilor istorice ale județului Hunedoara

piesa-deÎn perioada 28-30 octombrie, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva a găzduit proiectul cultural interjudețean „Învățăm să conviețuim armonios”.

Pa parcursul celor trei zile ale evenimentului cultural, 25 de elevi și 9 cadre didactice din cadrul a două unități de învățământ din județele  Harghita și Timiș – însoțiți de profesori și elevi ai Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” – au participat la mai multe activități, atât în municipiul  Deva, cât  și în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei.

Activitățile culturale desfășurate în cadrul proiectului au avut la bază trei principii: interculturalitatea, toleranța și cultivarea respectului reciproc și s-au desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.

În deschiderea manifestării, elevii școlii gazdă au prezentat un moment artistic și au făcut cunoștință cu partenerii lor prin jocuri interactive, după care tinerii participanți au avut ocazia că cunoască principalele obiective culturale și istorice ale municipiului Deva. Oaspeții au fost încântați să urmărească, în prima zi a proiectului, o demonstrație susținută la Colegiul Sportiv „Cetate” Deva de echipa gimnastelor din lotul artistic național. În următoarele două zile, Asociația Terra Dacica Aeterna  le-a prezentat participanților frânturi din viața daco-romană într-un mod inedit, prinreproducerea unor lupte și jocuri de logică, toate într-un cadrul istoric de excepție:în cetatea capitală Sarmizegetusa Regia și „Cetățuia” de la Costești.

„Proiectul  – aflat la cea de-a treia ediție  – nu se oprește doar aici. Dorim ca acest schimb de experiență să fie unul reciproc. Județul nostru este o sursă inepuizabilă de valori culturale și istorice și ne propunem să promovăm aceste bogății ale culturii locale prin activități cât mai atractive și diversificate.” – a declarat prof. Gabriel Tripa, director adjunct al    Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

Consiliul Județean Hunedoara a sprijinit acest demers cultural, acordând o finanțare nerambursabilă, pentru ca activitățile prevăzute în calendarul proiectului să se poată desfășura în cele mai bune condiții.Eveniment a fost inițiat de ONG-ul școlii gazdă, Fundația „Copil în Europa”, fiind înscris în Calendarul activităților educative județene.
la-cetate

la-gimnaste