Zona industrială Livezeni, un posibil areal de dezvoltare a unor oportunități de investiții generatoare de locuri de muncă la Petroșani

partener-tibi2Zona industrială a municipiului Petroșani, de la Livezeni, ar putea deveni un important punct de dezvoltare a unor afaceri generatoare de locuri de muncă pentru oamenii din Petroșani și din toată Valea Jiului.

De altfel, această zonă a fost prezentată de primarul municipiului Petroșani, drept o importantă oportunitate pentru investitori, în cadrul unei dezbateri având ca subiect parteneriatele pentru dezvoltarea României, care a avut lor astăzi la București, în prezența unui important grup de investitori, dar și a vicepremierilor Costin Borc și Vasile Dâncu.

”Am participat, astăzi, la Bucureşti, la o dezbatere privind dezvoltarea României – potenţialul strategic al reţelei de parcuri, clădiri şi terenuri industriale – unde am prezentat, ca şi oportunităţi de afaceri pentru posibilii investitori, o suprafaţă de teren de 11,5 hectare din Zona Industrială Livezeni. La această dezbatere au fost prezenţi ambasadori şi reprezentanţi ai ambasadelor din Bucureşti, oameni de afaceri, asociaţii patronale şi asociaţii profesionale, precum şi cei doi vicepremieri Costin Borc şi Vasile Dâncu. Consider că am mai făcut un pas în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă prin prezentarea oportunităţilor pe care municipiul Petroşani le are în acest moment”, a declarat, cu privire la acest subiect, primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

parteneri-tibi1