Director interimar la Spitalul Municipal din Lupeni

spitallupeni1Noul Consiliu de Administrație al Spitalului Municipal Lupeni a decis ca, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Municipal Lupeni, funcția de conducere a acestei unități medicale să fie atribuită, cu statut interimar, directorului economic al Spitalului, ec. Carmen Misaroși.

Inițial, Consiliul de Administrație, condus acum de dr. Grigore Crișan, a propus-o pentru funcția de director interimar pe dr. Georgeta Stănoiu care a declinat însă oferta.

Spitalul municipal Lupeni a rămas fără director la finele săptămânii trecute, după ce, un urma unui control al Primăriei care a descoperit mai multe nereguli, directorul dr. Doru Neamțu a demisionat. Concursul pentru ocuparea postului vacant de manager al Spitalului Municipal Lupeni va fi organziat în termen de maxim 6 luni.



(Următoarea știre) »