Tăriceanu vede ALDE ca fiind a treia putere politică din România după 11 decembrie

tarceanu2Copreşedintele ALDE, Călin Popescu –Tăriceanu, s-a aflat joi într-o vizită în judeţul Hunedoara, în cadrul căreia a avut mai multe acţiuni şi evenimente punctuale în mai multe localităţi.

În prima parte a zilei, copreședintele ALDE a susținut o conferință de presă la sediul ALDE Hunedoara, în cadrul căreia a prezentat programul economic al partidului și obiectivele pe care ALDE le are pentru aceste alegeri. Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că își dorește ca ALDE să confirme poziția actuală a partidului, aceea de a fi a treia forță politică din România.

Călin Popescu-Tăriceanu a discutat despre modalitatea în care România poate deveni a 7-a putere economică a României. Totodată, copreședintele ALDE și-a exprimat convingerea că filiala Hunedoara a partidului va reuși să obțină un scor mult mai bun în comparație cu cel de la locale.

Călin Popescu-Tăriceanu a vizitat baza de pregătire a lotului de gimnastică de la Deva. Copreședintele ALDE a discutat cu antrenorii lotului de gimnastică și cu tinerele speranțe ale gimnasticii românești.

Totodată, un alt obiectiv vizitat de Călin Popescu-Tăriceanu a fost fabrica de încălțăminte Mondo Scalpa. Copreședintele ALDE a discutat cu muncitorii și conducerea fabricii cu privire situația întreprinderii, necesitățile și problemele pe care le întâmpină.

În cursul după-amiezii, liderul ALDE a avut o întâlnire cu activul de partid din Valea Jiului, dar și cu simpatizanți ai Alianței Liberalilor și Democraților, la Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani.

trceanu3

[slideshow_deploy id=’27126′]