Sunt un înger, fii un înger!

Sunt un înger, fii un înger! Sub acest slogan s-a derulat prima ediție a evenimentului organizat de Consiliul Consultativ al Tinerilor din Petroșani cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Petroșani. Tinerii au vrut să atragă atenția asupra lucrurilor pure și să pună în balanță binele și răul. Participanții au desenat  un înger, au aprins lumânări și au lansat lampioane pentru ca mai apoi toată acțiunea să se mute în sala de ședințe a Primăriei Petroșani.

14937154_10211182563377542_916784970_n

“Îngerii au văzut bunele voastre intenții șI darurile pe care le vețI primi în zilele următoare vor fi doar de voi știute. Este un eveniment care să marcheze praznicul de mâine, pentru că la această oră, creștinii de pretutindeni se pregătesc de praznicul Arhanghelilor Mihail și Gavril. Această acțiune compensează o alta, Halloween-ul care nu are în centru îngerii luminii, ci alte personaje. De aceea am venit în inima comunității Petroșaniului cu o zi pe care să o dedicăm îngerilor luminii”,  a spus Felicia Portase, consilierul primarului Tiberiu Iacob Ridzi.

 

Preoţii ortodocşi ne învaţă că sărbătoarea importată de peste ocean, Halloweenu, este înţeleasă greşit.

14958820_10211182564497570_1439556864_n

“Este foarte important ca în viaţa noastră să alegem să fim cu Dumnezeu. De câţiva ani s-a abătut o modă, venită pe filieră occidentală. Înainte, când eram copil, nu exista aşa ceva. Toamna când adunam dovlecii de pe camp îi sculptam şi puneam o lumânare în mijloc şi mergeam prin sat pentru a ne bucura unii cu alţii. Era o zi deosebită. Astăzi, sunt foarte mulţi oameni care sărbătoresc o sărbătoare căreia nu îi cunosc originea şi nu înţeleg nici profunzimea ei. E vorba de Halloween pe care mulţi o sărbătoresc cu mult fast, dar este o zi înţeleasă greşit, în mod păgân. În biserica occidentală, la 1 noiembrie se sărbătoresc toţi sfinţii, iar dacă vrem să sărbătorim toţi sfinţii nu trebuie să îi sărbătorim într-un mod demonic, înfricoşător”, le-a spus celor prezenţi, preotul Iulian Selaje.

14962839_10211182560977482_690447794_n