Statistică îngrijorătoare: Peste 40% dintre elevii români nu înțeleg un text citit la prima vedere

analfabet_specimenMinistrul Educației, Mircea Dumitru, i-a îndemnat pe specialiștii din domeniu să fie onești și lucizi și să admită că situația arătată de sondajele europene este realmente îngrijorătoare, referindu-se la faptul că peste 40 la sută dintre elevii cu vârste de 15 ani sunt așa-numiți analfabeți funcționali.

Practic, acest lucru înseamnă că acei tineri nu reușesc să înțeleagă un text la prima citire, pentru ca apoi să îl poată reda, să spună ce au înțeles, dacă sunt sau nu de acord cu enunțul și să facă corelații între noile informații și cele pe care le dețineau dinainte.

‘Problema nu este una de semantică, să nu ne fie frică de cuvinte, că numim analfabetism funcțional, că numim disfuncționalitate, că numim lipsă de eficiență a învățământului românesc, numiți-l cum doriți. Dacă statisticile pe care le avem la dispoziție sunt corecte, faptul este că mai mult de 40 la sută dintre elevii din țara noastră nu înțeleg un text pe care îl citesc la prima vedere, și să nu ne amăgim, nici nu prea citesc, de fapt mai mult de prima sau a doua vedere nu prea există pentru unii. Au dificultăți să facă operații elementare, au dificultăți să fixeze o noțiune și raporturi logice între idei, de concepte, au dificultăți la nivelul unor competențe de bază pe care școala ar trebui să le ofere indiferent de filieră, format și profilul școlii, a spus Dumitru.

El a precizat că trebuie recunoscut inclusiv faptul că, de-a lungul timpului, a lipsit curajul unei reforme și că anumite momente au fost ratate, astfel încât s-a ajuns la această situație. Ministrul a declarat însă că există oricând un bun moment pentru a se lua decizia unei remedieri și s-a declarat optimist în ceea ce privește eficiența măsurilor în viitor. El a avertizat însă că lucrurile nu se vor îmbunătăți de la sine.

Potrivit specialiștilor, conceptul de alfabetizat funcțional presupune o persoană capabilă să citească un text, să îl înțeleagă, să facă conexiunile cu ceea ce știa înainte de citirea textului, capacitatea sa de a-și formula un punct de vedere cu privire la ce a citit, de a exprima în scris sau oral punctual său de vedere și, nu în ultimul rând, de a aplica informațiile/cunoștințele obținute în contexte de viață reală, adică funcționarea în societate.

mircea-dumitru-ministerul-educatieiPotrivit datelor prezentate la dezbaterea dedicată analfabetismului funcțional, care a avut loc luni la Cluj, sub organizarea Administrației Prezidențiale, în 2012 a fost publicat primul raport al EU High Level Group of Experts on Literacy care cuprinde cinci capitole despre nivelul analfabetismului funcțional în Europa, dar și recomandări de reducere a acestuia.

Din acest raport reiese că sistemul educațional românesc are probleme serioase în ceea ce privește alfabetizarea funcțională și multiplă, elevii români situându-se pe locul 49 din 65 la testarea PISA din 2009, la secțiunea lectura și înțelegerea textului. La secțiunea matematică și la științe, România s-a situat pe locul 47. La nivelul Europei, după România se mai află doar Albania.

Raportul Grupului la Nivel Înalt arată că 40,4% dintre elevii români sunt sub nivelul 2 (corespunzător evaluării PISA), ceea ce, practic, înseamnă incapacitatea acestora de a înțelege cele mai simple sarcini la examenele naționale. Potrivit informațiilor oferite de organizatori, acest lucru înseamnă, practic, că acești tineri nu vor putea accede decât la locuri de muncă care cer un nivel minim de educație. Potrivit reprezentanților Departamentului de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale procentul a ajuns în 2016 la peste 42 la sută.

Media europeană a analfabetismului funcțional este de 20%, ținta fiind reducerea la 15% până în 2020. România ocupă ultimul loc din UE la acest capitol, iar la nivelul Europei extinse, se găsește pe penultimul loc, fiind urmată doar de Albania.

AGERPRES