FOTBAL. AVANCRONICA ETAPEI A XI –A, LIGA 4 HUNEDOARA, ULTIMA DIN TURUL ACESTUI SEZON

Ultima etapă din liga a patra județeană va fi etapa care va desemna campioana de toamnă a acestui sezon fotbalistic, însă doar prin disputa finală, nelăsând loc de predicții, având ca performere două echipe din Valea Jiului cu un parcurs asemănător. Un sezon foarte disputat, cu răsturnări de situații, echipe – revelații și echipe care au surprins prin performanțe iar altele, din contră, au dezamăgit în comparație cu sezonul trecut.

inter-hercules
PETRILA
Fără îndoială, cel mai important meci al acestei etape va fi cel de pe Stadionul Parângul Lonea, unde vor performa Inter Petrila și Hercules Lupeni. Un duel, derby de campionat județean, pentru titlul de campioană de toamnă între echipele aflate pe primele două locuri în clasament, la diferență de un punct.
„În primul rând vreau să mulțumesc jucătorilor pentru implicarea de care au dat dovadă în acest campionat. Ar fi foarte frumos să reușim să terminăm turul în poziția de lider de toamnă, după mulți ani”, ne spune Eugen Duma, președintele CS Inter Petrila.
foto-inter
„Sunt bucuros că în cel de-al 95-lea an aniversar în fotbalul de la Petrila, Inter Petrila a ajuns în fruntea campionatului județean. Acest lucru se datorează în special jucătorilor și antrenorilor, care au dat dovadă de unitate și seriozitate, dar și celor care ne-au fost alături în toți acești ani”, declară Cosmin Negoi, președintele secției de fotbal a CS Inter Petrila.
„Este un derby al campionatului şi cel mai mult mă bucură faptul că el se joacă între două echipe ale Văii Jiului. Eu cred că va fi un meci disputat în limita fair-play-ului. Este un meci tare care necesită un arbitraj pe măsură”, declara Dan Voicu, antrenorul Hercules Lupeni.
foto-hercules
Șanse egale în acest meci iar destinul acestuia va fi judecat la centru de Daniel Thirt (Călan), ajutat de tușierii Andrei Fodor și Tiberiu Hajdu (ambii din Deva). Observator: Sorin Ciotlăuș (Deva).
HAȚEG
Sigur la fel de interesant va fi și meciul dintre ocupantele pozițiilor 3 și 4 din clasamentul campionatului județean. Retezatul Hațeg va întâlni Victoria Călan și va fi disputa pentru podiumul clasamentului. La fel de imprevizibil este și rezultatul acestei partide, Hațegul fiind gazda este și favorita acestui joc, optimismul Călanului însă nu trebuie scăpat cu vederea. Partida va fi condusă la centru de Flavius Coroiu (Deva), iar la margine de Marius Bartoșiu (Hunedoara) și Marius Corui (Deva). Observator: Vasile Capotescu (Hunedoara).
CERTEJ
Două echipe cu un parcurs surprinzător în acest sezon, Aurul Certej, văzută ca o revelație la un moment dat și Șoimul Băița, oscilând de la dezamăgire la elan. Un meci interesant, având în vedere egalitatea de puncte în clasament, rezultatul fiind suspans total. Partida va fi arbitrată de Emanoil Băiconi (Boița), ajutat de Constantin Rogojină și Alexandru Rogojină (ambii din Hațeg). Observator: Mihai Nacu (Ghelari).
BRAD
Am putea spune că este partida de acasă pentru ambele formații, dat fiind faptul că le desparte doar un gard. Aurul Brad și Metalul Crișcior se întâlnesc în finalul acestui tur de campionat, favoriți fiind auriferii în detrimentul metaliferilor care nu s-au regăsit în acest sezon. Partida va fi arbitrată de un trio din Lupeni, având-ul la centru pe Răducu Mateescu, iar la margine pe Robert Chiriță și Sorin Corpadi. Observator: Mircea Sârbu (Leșnic).
URICANI
Cu un singur egal în clasament, nu s-ar putea spune ce ar mai putea face Minerul Uricani în acest meci, având ca adversară CS Hunedoara. Favoriți în această partidă, hunedorenii, o echipă tânără și ambițioasă, chiar dacă sunt declarați fără drept de promovare în acest sezon. Arbitri partidei sunt: Petru Voica, la centru (Deva), Andi Igna (Sântuhalm) și Alexandra Maier (Hunedoara), aflați la margine. Observator: Adrian Radu (Deva).
PETROȘANI
Partida derby a municipiului din Valea Jiului, dacă vreți, Universitatea Petroșani primește în dealul institutului echipa Jiul Petroșani. Ca o comparație, studenții nu s-au regăsit nicicum în acest sezon, în schimb alb-negrii au avut o sclipire pe final de tur. Va fi un meci frumos și echilibrat, cred eu, având ca favoriți și de această dată oaspeții. Singura partidă care se va desfășura duminică, datorită meciului de rugby de sâmbătă de pe stadionul Știința, având la centru pe Leopold Herczeg (Băcia), ajutat de Cristian Bumb (Băcia) și Andrei Buda (Hunedoara). Observator: Grigore Macavei (Deva).
Programul complet al partidelor ultimei etape din acest tur: