Ce se întâmplă la secția de Urgențe a Spitalului Municipal Vulcan ?

spital-vulcanCeea ce se anunța, în cursul acestei dimineți ca fiind o adevărată ”bombă” informațională, odată cu decizia medicilor Petre Corlan și Claudiu Toma de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Vulcan de a-și înainta demisia, s-a dovedit a fi, în cele din urmă, doar un inerent puseu de nervozitate, generat de lipsurile pe care sistemul medical românesc le suferă și care, din nefericire, nu ocolesc nici unitățile medicale din Valea Jiului.

Care este de fapt situația? Să pornim pe firul evenimentelor….

”Tocmai am aflat cu stupoare ca oamenii PSD din Spitalul Vulcan au distrus Serviciul de Urgență de la Vulcan! Doi dintre cei mai buni medici de la urgenta din Vulcan tocmai au demisionat! Este vorba despre doi medici tineri cu experiență care au activat și în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, doi oameni care întorși acasă s-au lovit de sistemul corupt de la noi și au fost forțați mai mult sau mai puțin sa demisioneze din cauza unor căpușe la ordinele politicului”, ne informa Dan Marinescu, președintele PNL Vulcan în cursul acestei dimineți. Mai mult, acesta a solicitat demiterea directorului Spitalului Municipal Vulcan, dr. Cătălin Popa.

În lipsa primarului Gheorghe Ile, i-am solicitat un punct de vedere pe acest subiect viceprimarului Cristian Merișanu. Nu aflase încă despre situația de la Spital, dar ne-a asigurat că în nici un caz nu poate fi vorba despre ingerințe politice în actul medical sau managerial de la Spital, pentru simplul motiv că acolo lucrurile merg încet, dar sigur, spre normalitate. Acesta a convocat însă de urgență conducerea Spitalului din Vulcan pentru a vedea care este situația și ce măsuri trebuiesc luate pentru rezolvarea problemelor apărute.

doctorul catalin popaDirectorul Spitalului municipal Vulcan, dr. Cătălin Popa, aflat în concediu de odihnă, a venit la unitate imediat ce aflat despre situația de la Spitalul din Vulcan, pentru a vedea ce se întâmplă. ”Am aflat nemulțumirile celor doi medici, generate de criza de personal care afectează întregul sistem medical românesc, inclusiv Spitalul din Vulcan. De fapt este vorba despre programarea gărzilor de la UPU Vulcan și de volumul mare de muncă pe care-l prestează medicii noștri. Nu este prima oară când ne confruntăm cu asfel de nemulțumiri, în parte, justificate, ale personalului medical, dar în condițiile lipsei acute de medici cu care ne confruntăm și noi și celelalte spitale din Valea Jiului, probabil că, din nefericire, nu va fi nici ultima situație de acest fel. Înțeleg nemulțumirea colegilor noștri  dar, într-un final, trebuie să înțelegem cu toții că pacienții noștri sunt mai importanți decât numărul sau programarea gărzilor de serviciu ori alte aspecte care țin de chestiuni organizatorice peste care, vrând-nevrând, trebuie să trecem cu înțelegere”, ne-a declarat dr. Cătălin Popa.

Directorul Spitalului municipal Vulcan spune că, în cursul zilei de luni, la Primăria municipiului Vulcan va avea loc o întrevedere între conducerea Spitalului și medici, mediată de primarul Gheorghe Ile, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții de ieșire și din acest impas. ”Eu sunt convins că vom trece și peste această problemă și mă bazez în acest sens pe înțelegerea colegilor Corlan și Toma, de care avem atât de multă nevoie la Spitalul din Vulcan, nu doar pe secția de Urgențe. În plus, ne bucurăm de sprijinul administrației locale din Vulcan și, tocmai de aceea, sunt convins că, în mod sigur, activitatea de la Spitalul din Vulcan merge într-o direcție progresivă”, mai spune dr. Cătălin Popa.

Acesta precizează totodată că, în ciuda acestei probleme interne, nu au existat sincope în funcționarea secției de urgență, iar pacienții nu au a se teme de acest lucru nici de acum înainte.

[slideshow_deploy id=’13835′]